EA a inregistrat recordul mondial Guinness pentru cel mai penibil comentariu, la dislike-uri si hate

Cei de la Electronic Arts nu au cele mai buna reputatie atunci cand vine vorba de comunitatea de gaming. Este o companie cunoscuta si extrem de controversata pentru modul in care scoate banii de la jucatori prin intermediul unor microtranzactii extrem de scumpe. Un astfel de anunt al unei microtranzactii extrem de scumpe a atras companiei EA Games o distinctie cat se poate de dubioasa in Guinness Book of World Records pentru cel mai prost comentariu de pe Reddit. Un record legat de numarul de dislike-uri si comentarii de hate pe care aceasta postare l-a inregistrat pe Reddit. Bine, nu e Reddit printre cele mai stralucite site-uri din lume, dar nici EA Games printre cele mai serioase companii atunci cand vine vorba de jocuri video. 

Comentariul care le-a stabilit celor de la EA acest nou record mondial a fost unul legat de  jocul video Star Wars Battlefront II, lansat in 2017. Postarea oficiala de la EA care a inspirat setarea recordurilor de 683.000 de dislike-uri pe Reddit a avut legatura cu microtranzactia creata de cei de la EA pentru jucatorii care doreau sa deblocheze personaje celebre ale primei trilogii, precum Darth Vader si Luke Skywalker. Asta inseamna, concret, sa faci bani din franciza Star Wars fatis, in timp ce iti pui o gramada de utilizatori in cap din cauza politicilor tale fiscale. Cei de la Dinsey ar trebui sa ia notite si sa-si lanseze si un serviciu de gaming streaming, pe model Apple si Google, in care sa bage un joc cu Star Wars si sa-l umple de microtranzactii. In felul asta ar putea dobora recorduri, si pozitive, si negative. 

Dupa cum cred ca te-ai prins, toata furia gamerilor impotriva EA a luat aceste proportii intense din cauza cantitatii de credite necesare pentru a-i debloca pe Vader sau pe Luke; fiecare personaj a costat 60.000 de credite pentru deblocare. Aceasta suma este de trei ori mai mare in comparatie cu creditele pe care jucatorii jocului le-ar castiga in cazul in care ar termina campania. Personajele puteau fi deblocate gratuit, insa task-urile necesare pentru a face acest lucru a impus jucatorilor sa petreaca aproximativ 40 de ore pentru fiecare personaj. Deci, o politica extrem de abuziva prin care cei de la Electronic Arts cauta sa-si ingroase profiturile fara a tine cont de bun simt. Nu-i de mirare ca s-au revoltat o gramada de gameri in privinta acestui lucru. 

Postarea EA care a obtinut atat de multe dislike-uri spunea, in mare parte, ca EA a facut ca personajele sa fie atat de dificile de deblocat incat o sa ofere gamerilor un „sense of achievement” odata ce utilizatorii au reusit aceasta performanta. Adica, cu alte cuvinte, si-a batut p*** de jucatori, pe fata. Multi gameri, printre care utilizatori care joaca acest joc, au vazut dificultatea unei deblocări gratuite ca o modalitate de a-i obliga pe acestia sa cheltuiasca bani reali pentru a obtine personajele. Evident ca exista frustrare atunci cand o companie isi lauda practicile corporatiste prin acest gen de mesaje.