Samsung pregateste un alt telefon pliabil. Cand ar urma sa se lanseze?

Samsung a testat piata telefoanelor mobile prin Galaxy Fold, iar rezultatul final a fost unul pozitiv (nu in masura in care se astepta compania sud-coreeana), dupa toate greutatile pe care le-a intampinat atunci cand vine vorba de lansarea acestui model. In orice caz, sunt o multime de persoane care ar avea inclinatia sa creada ca Galaxy Fold a fost o lectie pentru cel mai mare producator de telefoane mobile si ca urmatorul va fi mult mai bun ca primul. Pentru ca, fara indoiala, va exista acel model urmator. S-a ajuns intr-un stadiu in care utilizatorii sunt satui de faptul ca nu mai exista acele imbunatatiri radicale de la o generatie de telefoane mobile la alta, ceea ce inseamna ca tot ce este nou este bine venit. In ciuda pretului, aparent. Prin asta se explica faptul ca, in ciuda pretului cat se poate de ridicat al dispozitivului – aproximativ 2.000 de euro (in jur de 9566 de lei, in banii nostri) – telefonul s-a vandut extrem de bine si a ajuns la vanzari de un milion de dispozitive in doar cateva luni de la lansare. Ceea ce, pentru un dispozitiv relativ nou precum un telefon pliabil, reprezinta o performanta extraordinara.

Insa lansarea noului model ar putea veni ca o surpriza pentru multi. Motiv pentru care ma si intrebam in legatura cu masura in care compania sud-coreeana si-a invatat lectia de anul trecut. Samsung a incercat sa lanseze Galaxy Fold pentru prima oara in aprilie; unitatile erau trimise catre publicatiile tech pentru recenzii, iar modelul urma sa apara pe piata. Insa pana sa fie lansat oficial, a fost retras pentru ca s-a spart ecranul multor dispozitive din cauza unor probleme cu folia ecranului (demonstrand ca nu exista inca tehnologia necesara pentru a realiza aceasta pliere fara intermediul unei folii sau strat de protectie). Telefonul a fost amanat un total de 5 luni, pana la lansarea in septembrie. Ei bine, Samsung Galaxy Fold 2  (pentru ca cel mai probabil asa ar urma sa se numeasca noul dispozitiv), ar urma sa fie lansat odata cu noua generatie de Galaxy S11. Noile Galaxy S11 sunt asteptate in februarie, ceea ce inseamna ca si urmatorul telefon pliabil al sud-coreenilor va fi lansat destul de repede. Ceea ce ma face sa ma gandesc in ce masura se va repeta accidentul de anul trecut. 

In momentul de fata, nu se stie exact in ce tari se va lansa al doilea telefon pliabil de la Samsung. Ramane de vazut daca acesta se va lansa doar in Coreea de Sud sau va fi adus imediat si in Statele Unite si Europa. E clar ca va ajunge la un moment dat si pe cele doua piete de desfacere, insa nu se stie daca acest lucru se va intampla la lansare sau ulterior. Singurul lucru cert in aceasta chestiune este faptul ca zvonurile par sa indice lucrurile pe care se bazeaza Samsung in viitorul apropiat. In ceea ce priveste pretul noului model, acesta ar urma sa fie mai mic fata de cel al Galaxy Fold. Zvonurile indica posibilitatea ca acesta sa coste undeva la 1.000 de euro, ceea ce poate insemna faptul ca investitiile sud-coreenilor in dispozitivele pliabile ar fi putut fi reduse considerabil.