Trei iPhone-uri vor avea 5G in 2020, potrivit asteptarilor

In ciuda faptului ca, in momentul de fata, se asteapta cu nerabdare mai degraba lansarea lui iPhone 11 decat orice altceva atunci cand vine vorba de Apple, avem deja zvonuri in ceea ce priveste smartphone-urile 5G pe care compania americana urmeaza sa le lanseze anul viitor. Sau cel putin predictii din partea unor analisti pe tema acestui subiect. Apple a fost una dintre singurele companii care nu a reusit pana acum sa dezvolte un telefon cu conexiune la noua retea de date mobile, ramanand in urma unor companii ca Samsung, Huawei, LG si alte rivale de pe piata, care au lansat deja pe piata astfel de telefoane. Pe langa faptul ca compania din Copertino a fost total nepregatita pentru noul val 5G, care a luat recent cu asalt industria tech, Apple era sa nu mai poata sa-l scoata nici macar in 2020. Astfel, cei de la Apple aveau contract cu Intel pentru dezvoltarea de modemuri, insa cei de la Intel au dezamagit cand nu au reusit sa dezvolte in timp util un prototip de modem 5G pentru iPhone. Dupa cum am spus, avand in vedere riscul ca Apple sa aiba un iPhone 5G abia in 2021, oficialii companiei din Copertino au rupt contractul cu Intel si au fost fortati sa se impace cu cei de la Qualcomm. Cele doua companii si-au anuntat noua colaborare chiar in timp ce se judeca un nou termen al procesului dintre acestea.

In fine, trecand la subiect. Analistul Ming-chi Kuo anticipase anterior ca doua dintre cele trei iPhone-uri care vor fi lansate in 2020 ar fi pregatite pentru 5G. Acum, potrivit unui nou raport obtinut de cei de la MacRumors, Kuo se asteapta ca toate cele trei telefoane mobile din gama iPhone 2020 sa aibe suport pentru 5G. Kuo a spus ca, prin eventualitatae in care toate cele trei modele vor avea suport 5G, acestea ar urma sa ajute Apple sa concureze mai bine pe piata impotriva telefoanelor Android cu costuri mai mici, care au conexiune la noua retea de date. Toate cele trei modele noi, a spus Kuo, probabil vor sprijini atat versiunile mmWave, cât si versiunea sub-6GHz ale 5G, potrivit raportului scris de cei de la MacRumors.

Asteptarile in ceea ce priveste compania americana s-au rezumat mereu la faptul ca Apple nu ar avea un iPhone 5G pentru ciclul iPhone 11 din acest an, fiind afectat de o disputa cu Qualcomm, care a tinut-o in urma din acest punct de vedere. Cu toate ca ulterior cele doua companii s-au impacat. Iar Apple a facut un mare pas mare inainte saptamana trecuta, atunci cand a anuntat achizitionarea afacerii cu modemuri smartphone a celor de la Intel, intr-o tranzactie valorand 1 miliard de dolari. Kuo a mentionat ca noua achizitie ar trebui sa ofere celor de la Apple mai multe resurse pentru dezvoltarea iPhone-urilor 5G. Chiar si aaa, dispozitivele iPhone 2020 vor folosi probabil modemuri si procesoare de la Qualcomm, modemurile si procesoarele proprii ale celor de la Apple neurmand sa apara pe telefoane pana in 2021, tot potrivit celor de la MacRumors.