Vodafone, amendata de ANPC pentru scumpirea abonamentelor

Vineri, 26 aprilie, ANPC a emis un comunicat de presa in care a anuntat ca sanctioneza o companie de telefonie mobila pentru ca aceasta a majorat in mod nejustificat pretul abonamentelor. Surse din institutie au precizat pentru hotnews.ro ca este vorba de Vodafone, desi ANPC nu a mentionat in cominicatul sau compania la care facea referire. Comunicatul ANPC suna cam asa:

“Autoritatea Nationala pentru Protectia Consumatorilor (ANPC) a realizat un control la unul din operatorii de telefonie mobila prezenti pe piata, autosesizandu-se in ceea ce privește mesajele pe care acesta a inceput sa le trimita abonațiilor sai, prin care ii informeaza de cresterea costurilor abonamentelor, ulterior demararii controlului inregistrandu-se si reclamatii pe aceasta speta. Decizia operatorului vizat a fost luata in baza unei clauze contractuale care da dreptul operatorului economic sa majoreze costul abonamentului, in mod unilateral, oricand acesta considera necesar.”

Cei de la Vodafone au constatat ca respectiva companie utilizeaza o practica comercială incorecta, contrara diligentei profesionale, pentru ca a ales sa transfere anumite costuri – apărute ca urmare a unor modificari legislative -, in sarcina consumatorilor, folosind o poziție de forță dominanta si psihologica. Motiv pentru care ANPC a aplicat celor de la Vodafone o sanctiune in valoare de 70.000 lei, in conformitate cu prevederile Legii 363/2007 republicata, privind practicile incorecte.

Scumpirea, cauzata de ordonanta 14

Sincer, nu pot sa spun ca nu ma bucur de decizia ANPC. Am fost o perioada agent la departamentul de relatii cu clientii al unei companii de servicii mobile si sunt familiarizat cu practicile retelelor de telefonie mobila. Din nou, hotararea ANPC este una corecta. Insa, nu este nici vina celor de la Vodafone. Nu in totalitate, cel putin. Pentru ca traim in Romania, unde daca nu s-a emis pana acum o taxa pe aerul pe care il respiri, in mod sigur va aparea una in curand. Printre mariri de impozite, taxe, si tot felul de alte masuri luate de catre PSD, partid care vine in ajutorul romanilor cu fiecare ordonanta de urgenta data ori pentru a incuraja economia, ori pentru a sprijini justitia.

Vodafone este doar cea de-a patra mare companie telecom care anunta ca scumpeşte abonamentele, dupa RCS&RDS, Telekom si UPC au scumpit recent serviciile. Cu 1 euro. Si asta din cauza faptului ca mult capabilul nostru guvern a adoptat Ordonanta 114. O ordonanta in care tariful de monitorizare perceput furnizorilor de retele publice de comunicatii electronice si furnizorilor de servicii de comunicatii electronice se stabileste la 3% din cifra de afaceri a anului anterior. Deci o taxa aberanta de 3% pe cifra de afaceri a companiilor de telecomunicatii, o taxa care sa intre in bugetul de stat (si apoi in buzunarele distinsilor nostri conducatori, ca orice alta taxa la stat). Ca sa nu mai spun ca incalca legislatia europeana in aceasta privinta, dupa cum au spus cei de la Asociatia Operatorilor Mobili din Romania (AOMR) (adica coalitia formata din Orange, Telekom si Vodafone Romania).

In concluzie, amenda este una meritata, fiindca are un impact major asupra abonatilor Vodafone, insa compania a fost oarecum presata si de catre guvernul nostru pro-european.