Fostul CEO al T-Mobile, John Legere, a parasit Consiliul de Administratie al companiei

In contextul celor mai noi stiri it sau legate de companii care activeaza in acest domeniu, se pare ca T-Mobile a pierdut unul dintre oamenii care au fost importanti pentru istoria recenta a companiei. Fostul director executiv al celor de la T-Mobile, John Legere, a parasit consiliul de administratie al companiei ce ofera servicii broadband cu mai mult de o luna mai devreme decat planificase initial, „pentru a urmari alte optiuni”. Legere a anuntat consiliul de administratie, in cursul zilei de vineri, ca isi inainteaza demisia cu efect imediat, potrivit unui dosar SEC. Dupa ce a renuntat la functia de CEO al T-Mobile la 1 aprilie, Legere a fost numit membru al consiliului de administratie pana la data de 4 iunie. Cu toate acestea, se pare ca fostul director executiv al companiei nu a dorit sa-si duca pana la capat mandatul si a ales sa demisioneze inainte de termen pentru a urma si alte optiuni legate de cariera sa. “Legere a mentionat ca nu demisioneaza din cauza vreunui dezacord cu conducerea sau consiliul de administratie in legatura cu vreo problema”, au spus cei de la T-Mobile referitor la plecarea fostului director executiv din consiliul de administratie al companiei. De asemenea, Legere a mentionat in nota in care si-a inaintat demisia si faptul ca “ramane fanul numarul 1 al T-Mobile”. 

„A fost un privilegiu si o onoare sa fi condus T-Mobile in functia de CEO in ultimii sapte ani si jumatate si sa fi servit in consiliul de administratie”, a spus el. Legere a numit demisia sa „sfarsitul unei ere in adevaratul sens al cuvantului” intr-o postare pe contul de Twitter, pe care a facut-o in cursul zilei de vineri, dupa-amiaza. Legere a condus T-Mobile din septembrie 2012 pana in 1 aprilie anul acesta (interesanta fiind data pe care acesta si-a ales-o pentru a-si anunta demisia din functie). El a renunțat la functia de CEO dupa ce fuziunea T-Mobile cu Sprint s-a realizat intr-un final. Mike Sievert a preluat functia de director executiv al al T-Mobile cu o luna devreme, deoarece Legere a planuit initial sa demisioneze din functie la data de 1 mai.

Inainte de a ajunge la T-Mobile, Legere a lucrat mai intai la New England Telephone. Apoi, fostul CEO al T-Mobile a petrecut apoi aproape douazeci de ani in cadrul companiei AT&T, unde a lucrat o perioada sub comanda lui Daniel Hesse, fostul CEO al celor de la Sprint. El a ocupat functia de director general al AT&T Asia din aprilie 1994 pana in noiembrie 1997 si, de asemenea, a petrecut timp ca sef al departamentului de strategie globala si dezvoltare a afacerilor al companiei. Din 1997 pana in 1998, a ocupat functia de presedinte al AT&T Solutions. Dupa plecarea de la AT&T, Legere a lucrat ca vicepresedinte senior al Dell si presedinte al departamentului pentru Dell in Europa, Orientul Mijlociu si Africa, din 1998 pana in februarie 2000. Apoi, a fost CEO al Global Crossing Asia, din februarie 2000 pana in ianuarie 2002, si CEO al Global Crossing, din octombrie 2001 pana in octombrie 2011, unde a condus organizatia spre faliment si, eventual, o cumparare a companiei de catre Level 3 Communications.