Apple ar putea permite Siri sa trimita mesaje catre aplicatiile pe care le folosesti cel mai des

Dupa ani de zile in care Apple a limitat, in mare masura, capacitatile implicite ale lui Siri la propriile sale aplicații, compania americana pare sa isi schimbe abordarea in acest sens. Poate este un rezultat al nevoii Apple de a-si remedia reputatia in urma scandalurilor in privinta politicilor anti-concurentiale. Insa corporatia din Copertino s-a hotarat, in sfarsit, sa schimbe lucrurile, iar algoritmul AppStore a fost modificat astfel incat sa nu mai avantajeze aplicatiile companiei. Si nu e singura schimbare pe care Apple o pregateste in acest sens. Astfel, se pare ca producatorul de iPhone pregateste o actualizare de software, programata la sfarsitul acestui an, care va permite aplicatiilor precum WhatsApp si Skype sa functioneze mai bine prin intermediul asistentului sau digital.

In cadrul noii actualizari, vei putea cere Siri sa efectueze un apel iar sistemul, recunoscand faptul ca obisnuiesti sa suni un anumit contact prin WhatsApp sau Skype, va folosi una dintre acele aplicatii, spre deosebire de implicit pentru aplicatiile Apple pentru telefon si FaceTime, a raportat Bloomberg pe 2 octombrie. In prezent, poti face ca Siri sa finalizeze o sarcina in anumite aplicatii terte prin comanda vocala, cum ar fi sa soliciti deschiderea de indicatii in Google Maps sau sa trimiti un mesaj prin WhatsApp. De asemenea, Spotify si-a actualizat recent aplicatia mobila pentru iOS 13, permitandu-ti sa folosesti Siri pentru a reda melodii sau playlist-uri. Dupa cum spuneam si in articolul in care am vorbit mai detaliat si despre acest lucru, ma amuza aceasta schimbare cand ma gandesc la faptul ca Spotify a dat in judecata Apple la Comisia Europeana acum cateva luni pentru poltiici anti-trust. Mai degraba pentru ca Spotify era dezavantajata si in AppStore si in interfata iOS. Din nou, lucrurile in acel caz par sa se fi rezolvat behind the scenes (adica in culise), pentru ca nu am mai auzit nici o stire in privinta plangerii celor de la Spotify de atunci. 

Daca esti utilizator de iPhone, trebuie sa stii, totusi, sa nu te bucuri prea mult la auzul acestei stiri. Pentru ca aceste caracteristici inca sunt limitate. De asemenea, trebuie sa spui in mod explicit asistentului vocal sa ia comanda in aplicatia respectiva, spre deosebire de a-i comanda doar sa “obtina indicatii” sau sa „trimita un mesaj”. Fara a mentiona o aplicatie specifica, Siri te va redirectiona catre propriile aplicatii Apple care pot executa comenzile pe care le spui in inregistrarile vocale. Ca parte a acestei noi schimbari in software, noteaza Bloomberg, Siri va trece pe „modul implicit aplicatiile pe care oamenii le utilizeaza frecvent pentru a comunica cu contactele lor”. Din asta se poate intelege faptul ca, daca comunici cu o anumita persoana in mare parte prin WhatsApp, un mesaj ar trebui trimis prin acea aplicatie spre deosebire de Mesaje. Dar asta numai dupa o anumita perioada de timp.

Dezvoltatorul, adauga raportul, va trebui sa adauge aceasta noua functie in aplicatia acestuia, dupa modelul Spotify. Aplicatiile de mesagerie o vor primi mai intai, insa cei de la Bloomberg sustin ca functia se va extinde si pentru apelurile telefonice ulterior. 

Daca ai un iPhone, trebuie sa stii ca esti ascultat in permanenta

Apple este acea corporatie care vrea sa para diferita intr-o lume a technologiei in care stim foarte bine practicile unor companii ca Google si Facebook. Care te monitorizeaza atent, pe oriunde mergi, ce faci, cu cine esti prieten, si asa mai departe. In 2019, un an in care corporatiile respective sunt puse in fata faptului implinit de a fi judecate pentru politicile de incalcare a confidentialitatii utilizatorilor in care s-au angajat in ultimul timp, Apple si-a schimbat discursul in a miza pe intimitatea pe care serviciile sale ti-o ofera. Asta in conditiile in care si compania din Copertino se confrunta cu problemele sale, in afara de ipocrizie si de scaderea vanzarilor pentru iPhone, care sunt unele dintre cele mai mari probleme cu care se confrunta in momentul de fata. Cea mai mare dintre probleme ar fi, teoretic, politicile antitrust in care compania se infunda din ce in ce mai adanc. 

Apple a fost data in judecata de catre Spotify la Comisia Europeana pentru ca dezavantajeaza acest serviciu pe App Store, si pe iOS in general, cerand taxe fabuloase pentru mentinerea acestuia pe magazinul sau de aplicatii si dezavantajand serviciul in favoarea Apple Music, cel mai mare concurent al Spotify pe piata de music streaming. Pentru ca na, Spotify e mai bun pentru telefoanele ce utilizeaza Android, cel putin dupa ce corporatia americana s-a asigurat de faptul ca rivalitatea dintre cele doua va lua proportiile Android vs iOS. In fine, evident ca Spotify nu e singura victima a politicii anti-concurenta a Apple, ceilalti pur si simplu nu au resursele necesare pentru a ii da in judecata. Desi Apple in instanta nu e de speriat, avand in vedere faptul ca a pierdut un proces cu proprietarul unui service independent de reparatii iPhone din Norvegia.

Revenind la subiect, ipocrizia Apple in legatura cu protejarea vietii private si atacurile directe mascate asupra Facebook si Google sunt dezgustatoare. Apple le taie accesul acestor doua corporatii la datele tale prin plugin-uri instalate pe Safari, in timp ce foloseste Siri sa te monitorizeze ei. Spre deosebire de Google sau Amazon, Apple nu foloseste profilarea utilizatorilor ca sa facă Siri un asistent mai bun. Insa, inregistrarile pe care le colecteaza de la utilizatori, chiar si in mod accidental, sunt trimise catre echipe de analiza. Ceea ce inseamna ca angajatii de la Apple au auzit in nenumarate randuri utilizatori care faceau sex, comandau droguri, sforaiau, sau orice faceau in timp ce li se activau “accidental” inregistrarile pentru Siri. 

Apple sustine ca nu sunt conectate inregistrarile cu datele de identificare ale utilizatorilor. Mai mult, compania a declarat ca mai putin de 1% din activarile zilnice de pe Siri sunt folosite. Si acelea au doar cateva secunde. Cateva secunde care sunt de ajuns pentru a putea asculta, in general, suficient de multe chestii pe care le fac utilizatorii. Sunt sigur ca inregistrarile nu raman doar in baza lor de date atat timp cat este vorba despre o activitate penala. Corporatiile si politia au parteneriate stranse, deci ai grija ce faci pe smartphone-ul tau.