George R. R. Martin inca lucreaza la Winds of Winter, in ciuda coronavirusului

Sunt o multime de persoane care au adoptat aceasta politica de social distancing (distantare sociala) in conditiile in care epidemia de coronavirus este in plina expansiune. Pana in momentul de fata, s-au ajuns la 203.567 de oameni contaminati, iar panica cauzata de acest virus este destul de mare incat sa fie decretata starea de urgenta. In contextul celor mai noi stiri despre filme, unul dintre cei care au ales sa stea in casa se afla si George R.R. Martin, autorul seriei de carti A Song of Ice and Fire, sursa de inspiratie pentru Game of Thrones, celebrul serial HBO. Se pare ca acest lucru ar putea fi unul benefic, pe de o parte, avand in vedere faptul ca ar putea insemna un progres imediat in ceea ce priveste redactarea urmatoarei carti din aceasta serie, The Winds of Winter. Ultima carte lansata din aceasta serie a fost A Dance with Dragons, in 2011. In acelasi an a inceput si Game of Thrones si este putin amuzant faptul ca serialul s-a terminat inainte de aparitia celei de a sasea carti a seriei. Martin a promis, in repetate randuri, lansarea acesteia, insa de fiecare data au fost intarzieri din diferite motive. Ultimul termen pe care scriitorul si l-a acordat pentru terminarea cartii este vara lui 2020, pentru o eventuala lansare in cadrul conferintei Worldcon din Noua Zeelanda. Insa suntem in primavara, iar lucrurile nu par sa fi progresat atat de mult de cand GRRM a oferit ultima declaratie pe aceasta tema, in septembrie 2019. 

“Pentru aceia dintre voi care pot fi preocupați personal de mine… da, sunt constient ca sunt foarte mult printre cea mai vulnerabila populatie, avand in vedere varsta si conditia mea fizica”, a declarat Martin pe blogul sau, Not a Blog, in cursul zilei de marti. “Insa ma simt bine in acest moment si am luat toate masurile de precautie.” Iar partea cea mai interesanta legata de aceasta postare este faptul ca Martin a scris ca, impreună cu unul dintre membrii personalului sau, se afla intr-o „locatie izolata”, unde „petrece mai mult timp in Westeros decat in lumea reala”, scriind in fiecare zi. Ceea ce inseamna ca, eventual, lansarea The Winds of Winter este din ce in ce mai aproape de a deveni realitate dupa ani intregi de asteptare. Inca nu se stie exact cand, insa scriitorul a tinut sa dea mici indicii asupra a ceea ce se va in continuare in urmatoarea carte. “Lucrurile sunt destul de sumbre in cele Sapte Regate… dar poate nu la fel de sumbre pe cat ar putea deveni aici.”, a scris Martin. O opinie destul de cinica in privinta situatiei actuale, desi nu este un scenariu exclus. 

“Daca nu am The Winds of Winter in mana atunci cand ajung in Noua Zeelanda pentru Worldcon, aveti aici permisiunea mea scrisa de a ma incarcera intr-o cabina mica de pe Insula Alba, cu vedere la lacul acela de acid sulfuric, pana cand am am terminat “, a scris el pe blogul sau.