Texas da in judecata Facebookul pentru cazul cu identificarea faciala

Identificarea faciala ramane un subiect extrem de controversat atunci cand vorbim despre Statele Unite ale Americii, chiar locul de unde provine aceasta tehnologie. Parerile sunt impartite in special in spectrul politic, Acum mai bine de 2 ani de zile, erau astfel de opinii contradictorii in Senatul american, fiind dezbatute problemele pe care aceasta tehnologie le-ar putea pune cetatenilor, legate de confidentialitatea datelor, securitatea alegerilor si cenzura platformei. Privind recunoasterea faciala, insa, majoritatea a fost deacord ca este timpul ca aceasta sa fie implementata, pentru ca ar fi o tehnologie de care ar avea nevoie toata lumea, nu numai in America, dar si la nivel international. Presiunea politica care s-a pus in jurul implementarii acestei tehnologii pe scara larga in America a fost una de nedescris, aceasta fiind utilizata chiar si in momentele in care cercetarile spuneau despre aceasta ca ar fi o tehnologie extrem de fragila, care nu poate functiona la cei mai buni parametri. Insa, au fost si voci care nu au fost deacord cu aceasta masura, mai ales la nivel local. San Francisco devenea pe atunci primul oras din lume care interzicea folosirea recunoasterii faciale la scara larga. De atunci, opozitia politica la nivel local in ceea ce priveste aceasta tehnologie a crescut considerabil, si nu numai in implementarea acesteia pentru uzul larg in orase, dar chiar si in legatura cu implementarea acesteia pe unele platforme social media, cum este, in acest caz, Facebook. 

Procuratura generala din Texas a dat in judecata Meta, compania care detine Facebook, in cursul zilei de luni, acuzand gigantul social media de faptul ca ar fi incalcat protectia vietii private a statului cu tehnologia de recunoastere faciala ce ar fi colectat datele biometrice a milioane de texani fara ca acestia sa-si dea acordul. Nu ca ar fi prima oara cand o retea sociala apeleaza la aceasta tehnologie pentru a colecta datele utilizatorilor fara acordul sau fara cunostiinta acestora. Din contra, a devenit o practica extrem de comuna a companiilor de pe Sillicon Valley. Extrem de comuna. In orice caz, in plangerea intentata companiei, cei de la Facebook sunt acuzati de faptul ca ar capta, fara consimtamant, informatii biometrice din fotografii si videoclipuri pe care utilizatorii le-au incarcat pe platforma social media, dezvaluie informațiile altora si nu le distruge evidentele legate de acestea intr-un timp destul de rezonabil pentru ca acestea sa nu fie preluate de persoane care ar putea dauna securitatii acestora in viata online.

„Acesta este inca un exemplu al practicilor de afaceri inselatoare ale Big Tech si trebuie sa inceteze. Voi continua sa lupt pentru confidențialitatea si securitatea texanilor”, a declarat procurorul general Ken Paxton intr-o declarație. Procesul a fost raportat pentru prima data de catre publicatia americana Wall Street Journal, care au citat o persoana familiarizata cu situatia declarand ca statul cere sanctiuni civile de sute de miliarde de dolari ca paguba. Si mi se pare normal din moment ce Facebook a incalcat confidentialitatea a milioane de utilizatori fara ca macar acestia sa fie constienti de abuzurile companiei social media in acest sens. In orice caz, Ken Paxton nu se afla la primul proces de acest fel intentat gigantului social media si nu arata nici ca s-ar indrepta spre ultimul. 

Intrebat in legatura cu procesul, un purtator de cuvant al celor de la Meta a spus: „Aceste acuzatii sunt lipsite de fond si ne vom apara cu toate fortele noastre”. Mai ales ca gigantul social media a declarat intr-o postare pe blog din noiembrie ca renunta la sistemul de recunoastere faciala si ca va sterge informatiile a peste un miliard de oameni.