Samsung Galaxy S20: care vor fi modelele si la ce pret vor fi disponibile

Nici n-a inceput bine anul si deja au aparut zvonurile despre noile modele flagship ale celor de la Samsung, care vor aparea in martie. Deocamdata, insa, acesta este singurul lucru despre care se stie sigur, speculatiile in legatura cu acest model intinzandu-se pana in punctul in care utilizatorii se intreaba daca acesta se va numi Galaxy S20 sau Galaxy S11. Realistic vorbind, ambele variante de nume sunt cat se poate de viabile. Evident, avand in vedere faptul ca nici nu mai e mult pana cand apare, ar trebui sa existe informatii mult mai relevante, precum pretul. Doar ca se stie din start ca nu va fi mai ieftin fata de modelul de anul trecut. Din contra, posibilitatea cea mai mare e sa fie un model chiar mai scump in comparatie cu Galaxy S10. Si probabil sa apara intr-o formula de 3 dispozitive, spre deosebire de cele care au aparut anul trecut. Motivul? Nu ar mai exista un terminal special cu conexiune 5G, cum a fost Galaxy S10 5G anul trecut. Acum, doua dintre aceste telefoane urmeaza sa aiba suport 5G. 

Samsung Galaxy S20e urmeaza sa fie modelul cel mai ieftin, unul care va avea un ecran cu diagonala de 6.2 inch Dynamic AMOLED, o memorie RAM de 8 GB, un spatiu de stocare de 256 GB si o baterie cu capacitatea de aproximativ 3.700 mAh. Configuratia de camere foto ar putea include un senzor de 48 megapixeli, deja folosit de catre compania sud-coreeana. S-ar putea sa fie disponibil la pretul de 800 de euro (3823 de lei, in bani romanesti).

Modelul standard, Samsung Galaxy S20 ar urma sa fie un telefon cu ecran cu diagonala de de 6.7 inch 2K+ Dynamic AMOLED, o memorie RAM de 8 GB, un spatiu de stocare de 256 GB si, eventual, configuratia camerei ar fi compusa din aceeasi senzori, cu exceptia unei camere frontale duble. Capacitatea bateriei va fi undeva pe la 4.300 mAh. S-ar putea sa fie disponibil la pretul de 1.000 euro (4779 de lei).

Samsung Galaxy S20 Plus ar urma sa fie modelul premium si se anunta a fi o surpriza pentru fanii celei mai populare serii de telefoane a producatorului din Coreea de Sud. Deja se spune ca s-ar putea numi Galaxy S20 Ultra. Si ca ar urma sa aiba un ecran cu diagonala de 6.9 inci 2K+ Dynamic AMOLED, o camera foto cu un senzor principal de 108 megapixeli si un senzor secundar de 48 MP cu optiunea Space Zoom (zoom optic 10x si zoom hibrid 100x). Bateria va avea o capacitate de 4.900 mAh, iar ca hardware ar avea o memorie interna de 12 GB si un spatiu de stocare de 256 GB. S-ar putea sa fie disponibil la pretul de 1.100 euro (5256 de lei).

Cea mai inovativa caracteristica pe care ar aduce-o Samsung telefoanelor sale este, fara indoiala, camera foto de 108 megapixeli. Nu stiu daca este cea mai buna optiune pentru calitatea foto, insa, fara indoiala, este un lucru nou in aceasta industrie.

Samsung ar fi vandut deja 1 milion de terminale Galaxy Fold

Pot exista un milion de terminale Samsung Galaxy Fold vandute pana in momentul de fata, a declarat in cursul zilei de joi presedintele Samsung Electronics, Young Sohn. Comentariul a venit la conferinta Tech Crunch Disrupt de la Berlin. “Exista un milion de oameni care vor sa foloseasca acest produs la 2.000 de dolari”, a spus Sohn. Contactata de publicatii din presa americana pentru a raspunde unei solicitari de comentarii suplimentare pe aceasta tema, Samsung nu a oferit un raspuns imediat. Telefonul, care iti ermite sa indoi ecranul de 7.3 inchi in doua, a fost lansat oficial in septembrie, la cinci luni dupa ce jurnalistii de la publicatiile tech au intampinat probleme cu functionarea defectuoasa a ecranului cu putin timp inainte de data programata initial. Jessica Dolcourt de la CNET a numit-o un plan promitator pentru telefoanele pliabile, dar totusi un dispozitiv prea scump si prea fragil. Mai ales pentru ca intr-un text de durabilitate, s-a descoperit ca poti plia telefonul de maxim 120.000 de ori. Bine, vorbim despre o marja de eroare in aceste cifre, insa ar fi interesant sa trebuiasca sa platesti 2000 de euro pe un telefon doar ca sa ti se strice dupa 120.000 de plieri.

In cadrul acestui an a fost dezvaluit, confirmat si chiar lansat un val de telefoane pliabile care isi croiesc incetul cu incetul drumul spre piata de desfacere, de obicei la preturi incredibil de mari care sunt justificate doar de aceasta tehnologie de pliere. Alaturi de Samsung Galaxy Fold de 1.980 de dolari, exista Motorola Razr de 1.500 de dolari (care va fi disponibil incepand cu data de 9 ianuarie), Huawei Mate X de 2.600 de dolari (disponibil doar in China in momentul de fata) si Royole Flexpai de 1.300 de dolari. Telefonul pliabil al celor de la Xiaomi este inca in lucru, TCL se asteapta sa lanseze ceva anul viitor, iar Google a spus ca testeaza aceasta tehnologie pliabila.

Galaxy Fold a ajuns si in Romania

„Suntem entuziasmati ca acest nou smartphone, care definește o noua categorie de telefoane mobile este disponibil acum si pentru publicul din Romania. La inceputul acestui an, Samsung a deschis un nou capitol in istoria inovatiei mobile, lansand primul sau telefon pliabil si aducand specificatii de top pe un device premium, care depaseste limitarile unui smartphone traditional”, a declarat Tiberiu Dobre, sef al diviziei IM a Samsung Electronics Romania in privinta lansarii noului Galaxy Fold la noi in tara

Evident, nu sunt multi care isi permit sa cumpere acest nou model pliabil, avand in vedere pretul sau ridicat de 2000 de euro. Sunt sigur ca cei care vor avea banii necesari sa-si cumpere un astfel de model probabil o sa-l “flexeze” (sa se laude ca se afla in posesia unui bun de valoare) cu el peste tot pe unde merge. In orice caz, acum telefonul este disponibil si in Romania. Pacat ca nu este disponibil pentru romani (cel putin pentru majoritatea). romanilor

Samsung pregateste un alt telefon pliabil. Cand ar urma sa se lanseze?

Samsung a testat piata telefoanelor mobile prin Galaxy Fold, iar rezultatul final a fost unul pozitiv (nu in masura in care se astepta compania sud-coreeana), dupa toate greutatile pe care le-a intampinat atunci cand vine vorba de lansarea acestui model. In orice caz, sunt o multime de persoane care ar avea inclinatia sa creada ca Galaxy Fold a fost o lectie pentru cel mai mare producator de telefoane mobile si ca urmatorul va fi mult mai bun ca primul. Pentru ca, fara indoiala, va exista acel model urmator. S-a ajuns intr-un stadiu in care utilizatorii sunt satui de faptul ca nu mai exista acele imbunatatiri radicale de la o generatie de telefoane mobile la alta, ceea ce inseamna ca tot ce este nou este bine venit. In ciuda pretului, aparent. Prin asta se explica faptul ca, in ciuda pretului cat se poate de ridicat al dispozitivului – aproximativ 2.000 de euro (in jur de 9566 de lei, in banii nostri) – telefonul s-a vandut extrem de bine si a ajuns la vanzari de un milion de dispozitive in doar cateva luni de la lansare. Ceea ce, pentru un dispozitiv relativ nou precum un telefon pliabil, reprezinta o performanta extraordinara.

Insa lansarea noului model ar putea veni ca o surpriza pentru multi. Motiv pentru care ma si intrebam in legatura cu masura in care compania sud-coreeana si-a invatat lectia de anul trecut. Samsung a incercat sa lanseze Galaxy Fold pentru prima oara in aprilie; unitatile erau trimise catre publicatiile tech pentru recenzii, iar modelul urma sa apara pe piata. Insa pana sa fie lansat oficial, a fost retras pentru ca s-a spart ecranul multor dispozitive din cauza unor probleme cu folia ecranului (demonstrand ca nu exista inca tehnologia necesara pentru a realiza aceasta pliere fara intermediul unei folii sau strat de protectie). Telefonul a fost amanat un total de 5 luni, pana la lansarea in septembrie. Ei bine, Samsung Galaxy Fold 2  (pentru ca cel mai probabil asa ar urma sa se numeasca noul dispozitiv), ar urma sa fie lansat odata cu noua generatie de Galaxy S11. Noile Galaxy S11 sunt asteptate in februarie, ceea ce inseamna ca si urmatorul telefon pliabil al sud-coreenilor va fi lansat destul de repede. Ceea ce ma face sa ma gandesc in ce masura se va repeta accidentul de anul trecut. 

In momentul de fata, nu se stie exact in ce tari se va lansa al doilea telefon pliabil de la Samsung. Ramane de vazut daca acesta se va lansa doar in Coreea de Sud sau va fi adus imediat si in Statele Unite si Europa. E clar ca va ajunge la un moment dat si pe cele doua piete de desfacere, insa nu se stie daca acest lucru se va intampla la lansare sau ulterior. Singurul lucru cert in aceasta chestiune este faptul ca zvonurile par sa indice lucrurile pe care se bazeaza Samsung in viitorul apropiat. In ceea ce priveste pretul noului model, acesta ar urma sa fie mai mic fata de cel al Galaxy Fold. Zvonurile indica posibilitatea ca acesta sa coste undeva la 1.000 de euro, ceea ce poate insemna faptul ca investitiile sud-coreenilor in dispozitivele pliabile ar fi putut fi reduse considerabil. 

Noul Samsung Galaxy Fold, disponibil in Europa

Samsung Galaxy Fold poate fi considerat primul telefon pliabil aparut pe piata, in cazul in care excludem Royole FlexPai (care este mai mult sau mai putin un model prototip din toate punctele de vedere). Intr-un final, Samsung a lansat Galaxy Fold in septembrie, dupa luni intregi de asteptare in care lansarea telefonului a fost amanata pe o perioada nedeterminata. Telefonul pliabil trebuia lansat la data de 23 aprilie, insa au existat anumite probleme cu folia ecranelor, care a facut ca modelele oferite publicatiilor le evaluau pentru recenzii sa fie retrase de pe piata. In iulie, cei de la Samsung anuntasera ca telefonul va fi gata de lansare in septembrie. Iar zvonurile s-au dovedit a fi adevarate, insa telefonul a fost lansat doar in Coreea de Sud la acea vreme. Dupa care au urmat lansari prin Statele Unite, Marea Britanie, Australia. Acum este disponibil in Europa si, implicit, in Romania.

„Suntem entuziasmati ca acest nou smartphone, care definește o noua categorie de telefoane mobile este disponibil acum si pentru publicul din Romania. La inceputul acestui an, Samsung a deschis un nou capitol in istoria inovatiei mobile, lansand primul sau telefon pliabil si aducand specificatii de top pe un device premium, care depaseste limitarile unui smartphone traditional”, a declarat Tiberiu Dobre, sef al diviziei IM a Samsung Electronics Romania in privinta lansarii noului Galaxy Fold la noi in tara

Insa, fiind un telefon pliabil, si unul dintre cele mai bune pana acum, este si un dispozitiv extrem de scump, deci nu stiu cat de multi vor fi in stare sa-si permita sa achizitioneze un asemenea gadget. Asta in cazul in care te gandeai, mai in gluma sau mai in serios, sa-ti achizitionezi un astfel de dispozitiv. Costa in jur de 2.000 de euro, insa acest lucru depinde si de furnizorul de la care iti doresti sa achzitionezi dispozitivul. Spre exemplu, cei de la Vodafone il pun la dispozitie utilizatorilor sai pentru un pret de 1.948 de euro. Pe  eMag il poti gasi la pretul de 12.500 de lei. In concluzie, un astfel de telefon pliabil ar solicita o munca de peste un an, daca ar fi sa ne raportam la salariul minim pe economie din Romania. Un salariu minim care nu este pe cale a creste prea curand. Aveam in trecut un articol interesant, cu o statistica referitoare la perioada de timp pentru care un salariat trebuie sa munceasca pentru a-si putea achizitiona un iPhone XS.

In orice caz, Galaxy Fold este alimentat de catre un procesor Qualcomm SDM855 Snapdragon 855 (7 nm) si ruleaza Android 9.0 (Pie), cea mai recenta versiune a sistemului de operare pana la lansarea Android 10. Telefonul are o memorie interna de 12 GB RAM si un spatiu de stocare de 512 GB, care se poate extinde pana la 1TB prin intermediul unui card SD.  Ecranul telefonului e Dynamic AMOLED capacitive touchscreen, iar camera principala are 16 megapixeli. Dispozitivul poate rula clipurile video la 2160p@60fps, 1080p@60/240fps și 720p@960fps.

Samsung Galaxy Tab S5e: cea mai subtire tableta de pe piata, 4G si o interfata buna

Samsung Galaxy Tab S5e este o tableta Android eleganta, impresionanta si extrem de subtire. Dupa aproximativ patru luni de asteptare, gigantul din Coreea de Sud a lansat noul model in India, la finalul saptamanii trecute. Nu este o tableta atat de accesibila pentru buzunarul utilizatorilor, insa este, totusi, mult mai ieftina in comparatie cu Galaxy Tab S4, de exemplu. Iar in timp ce Tab S4 este construit pentru profesionisti, S5e se concentreaza mai mult asupra utilizatorilor pasionati de continut. Cu alte cuvinte, Samsung Galaxy Tab S5e realizeaza un echilibru perfect intre un dispozitiv excelent pentru continutul multimedia si un instrument de productivitate.

Specificatii

Dimensiuni: 245 x 160 x 5.5 mm 

Greutate: 400 g

Ecran: Display Super AMOLED, cu diagonala de 10.5 inch, rezolutia de 1600 x 2560 pixeli si raportul de aspect de 16:10

Procesor: Qualcomm SDM670 Snapdragon 670 (10 nm)

Memorie RAM: 4 / 6GB 

Spatiu de stocare: 64 / 128 GB (pana la 1 TB, cu card microSD)

Baterie: 7.040mAh

Camera foto: senzor de 13 MP, cu diafragma f/2.0, 26mm, 1/3.4″, 1.0µm, AF

Camera frontala: senzor de 8 MP, cu diafragma f/2.0, 26mm, 1/4.0″, 1.12µm

Porturi: USB-C

WLAN: Wi-Fi 802.11 a/b/g/n, dual-band, Wi-Fi Direct, hotspot

Senzori: Senzor de amprenta, accelerometru, giroscop, proximitate, busola, ANT+

Sistem de operare: Android 9.0 Pie; One UI, actualizabil pana la versiunea Android 10

Culori: Black, Gold, Silve

SIM: nanoSIM

Pret: In jur de 410 euro (~1947 de lei)

Pret si disponibilitate

Samsung ofera ambele tablete in doua variante – doar Wi-Fi si Wi-Fi + LTE, impreuna cu trei optiuni de culoare – negru, auriu si argintiu. Tab S5e incepe de la 35,999 de rupii pentru versiunea Wi-Fi si 40.000 de rupii pentru modelul Wi-Fi + LTE. Acesta este disponibila in India si poate fi achizitionata de la Samsung e-Shop, Opera House si alte magazine regionale. Varianta Wi-Fi a Tab S5e este de asemenea disponibila pe Amazon India, iar varianta LTE pe Flipkart.

Design

Un lucru uimitor legat de aceasta tableta este eleganta pe care o simti la atingerea acesteia, plus faptul ca este cea mai subtire tableta disponibila pana acum. Chiar si cu accesoriul tastaturii activat, acesta adaugand o greutate semnificativa corpului, pare o tableta suficient de subtire. O poti indesa in orice geanta mica sau buzunar mai mare, iar daca utilizezi capacul tastaturii, este suficient de elegant pentru a fi transportata si in mana. Aceasta cantareste aproximativ 400 de grame, ceea ce face usor de menținut pentru perioade de timp prelungite si, de asemenea, devine mult mai usor de utilizat. 

Performanta

Fiind alimentata de noul procesor Snapdragon 670, Samsung Galaxy Tab S5e este o tableta suficient de performanta pentru a rezista cu brio sarcinilor precum multitaskingul. Cu toate ca, la capitolul asta, performanta se degradeaza la un moment dat, iar deschiderea si inchiderea aplicatiilor poate experimenta un decalaj dupa cateva luni de utilizare. Este rapida, dar ii lipseste fluiditatea Tab S4 sau a rivalilor de la iPad.

Samsung Galaxy Fold ar putea fi lansat la data de 6 septembrie

Se pare ca telenovela cu Galaxy Fold ar putea lua sfarsit, in sfarsit, in urmatoarele zile. Dupa cum bine cred ca stii pana in momentul de fata, – iar daca nu stii sau ai uitat, iti aduc eu aminte – in momentul in care dispozitivele fost trimis catre publicatii tech pentru recenzii, s-au inregistrat probleme cu ecrane sparte din cauza faptului ca jurnalistii indepartau foliile de protectie care faceau telefonul sa se plieze in primul rand, crezand ca sunt simple folii pentru protectia ecranului. Atunci s-au spart o gramada de display-uri, pentru simplul fapt ca nici o companie din industria tech nu prezinta, inca, o tehnologie sau metoda suficient de buna pentru a dezvolta un telefon pliabil fara ajutorul unei protectii. Aceasta tehnologie pur si simplu nu exista inca, iar compania sud-coreeana se pare ca s-a grabit sa lanseze un telefon care nu era pregatit de lansare (daca nu cumva a fost o manevra sa ia utilizatorilor atentia de la iPhone-uri pentru a rasuci cutitul in rana celor de la Apple, desi e o posibilitate ca s-au gandit la acest lucru abia dupa ce a avut loc incidentul). 

In orice caz. In urma acestor probleme, compania a anulat lansarea initiala pentru o perioada nedeterminata de timp. Adica pana aveau sa-si rezolve problemele. Ceea ce a durat la infinit, avand in vedere faptul ca data initiala de lansare a dispozitivului era programata pe 26 aprilie. De atunci, cei de la Samsung nu au facut decat sa evite un raspuns clar in privinta situatiei, spunand doar ca lucreaza la indentificarea si rezolvarea problemelor, aceleasi clisee pe care le poate spune oricine referitor la lucruri de genul. S-a ajuns la declaratii pana si din partea CEO-ului companiei, DJ Koh, care a sustinut faptul ca compania sud-coreeana ar avea “mai mult de 2.000 de dispozitive care sunt testate chiar acum in toate aspectele”, continuand sa spuna ca “am definit toate problemele. Unele probleme pe care nici macar nu le-am gandit, dar multumita reviewerilor nostri, testarea este in curs de desfasurare. In fine. 

La sfarsitul lui iulie, cei de la Samsung au revenit cu vesti mai concrete in ceea ce priveste acest lucru. La o adica, cu toate ca nu au anuntat exact o data oficiala de lansare, ci mai degraba o luna, au spus cu exactitate, dupa nu stiu cate luni, ca modelul va fi lansat in septembrie. Nu, nu a mentionat exact in ce zi din septembrie, insa, acum, se pare ca sunt informatii care se stiu, in mare parte. Sau obiecte de speculatii. Dupa cum spuneam, stim de ceva vreme ca Samsung intentioneaza sa lanseze Galaxy Fold in septembrie, insa agentia coreeana de stiri Yonhap se pare ca a putut dezvalui data exacta la care va fi lansat acest nou model, si anume 6 septembrie. Se intampla sa fie prima zi a expozitiei IFA 2019 de la Berlin, ceea ce ar oferi Samsung o platforma excelenta pentru anunt. Si ar fi o lansare cu 4 zile inaintea iPhone. Lucrurile pentru ei incep sa sune din ce in ce mai bine.

Amanarea lansarii lui Galaxy Fold si de ce n-a fost doar vina Samsung

Daca nu-ti mai aduci aminte ce s-a intamplat la 26 aprilie in acest an, nu te invinovatesc – a fost cu ceva timp in urma. Pentru a-ti reimprospata memoria, sincer, au fost mai multe evenimente care trebuiau sa aiba loc in momentul respectiv. A fost Ziua Arborului, Ziua Naționala a covrigilor, Vinerea Mare si sfarsitul Pastelui. Avengers: Endgame a fost lansat in cinematografe. Joe Biden si-a anunțat candidatura pentru presedintia Statelor Unite, iar Taylor Swift a lansat single-ul “ME!” (o mizerie feminista odioasa si o scuza penibila pentru muzica). Samsung Galaxy Fold trebuia sa fie lansat oficial in acea zi. Insa, dupa ce unii jurnalisti au descoperit probleme cu ecranul pliabil al telefonului in modelele lor de pre-productie, cei de la Samsung l-au retras de pe piata si au amanat lansarea sa pe perioada nedeterminata.

Samsung a luat o decizie inteleapta atunci cand a facut acest lucru, deoarece ar fi fost un dezastru daca utilizatorii ar fi pus mana pe Galaxy Fold inainte sa fie complet pregatit pentru lansare. Iar utilizatorii tind sa observe anumite lucruri, in mod clar unul din ei ar fi scos folia de siguranta pentru ca-l deranja. In fine, dar ideea e ca oricine ar fi suparat si frustrat daca ar fi platit 1980 de dolari pentru un telefon doar pentru a-l sparge cateva saptamani mai tarziu. Si nu pentru ca am vrut neaparat sa-l sparg, ci pentru ca cica s-ar fi indoit cum trebuie. In total, Samsung a avut nevoie de trei luni pentru a remedia si imbunatati Galaxy Fold. Mai exact, au trecut in jur de 89 de zile de cand acest model trebuia sa fie scos pe piata si pana cand cei de la Samsung si-au anuntat clientii ca vor putea primi unul candva in septembrie. Da, e cam in acelasi timp cu iPhone-ul; deci daca inregistreaza vanzari mai slabe, nu e de mirare de ce.

Galaxy Fold nu a fost singurul gadget care a fost anulat / amanat de o companie majora in acest an. Pe 29 martie, cu aproximativ o luna inainte ca Samsung sa retraga Foldul, Apple a pus capac dispozitivului sau wireless charging, AirPower. Apple a dat indicii in legatura cu lansarea acestuia pentru prima oara inca de cand a fost lansat iPhone X la sfarsitul lui septembrie 2017 si a facut ca acesta sa fie pus in vanzare pana la sfarsitul lui 2018. Dar acest lucru nu s-a intamplat, iar compania a decis sa anuleze produsul cu totul. Pentru o companie cunoscuta pentru meticulozitatea sa, mass-media a descris rapid aceasta gafa drept „jenanta” si „fara precedent” in istoria companiei. Cei de la CNET au identificat incidentul ca fiind “unul dintre cele mai grave esecuri ale Apple din toate timpurile “.

Galaxy Fold a fost grabit datorita insistentei clientilor, acelui hype imens care s-a creat de pe urma posibilitatii ca acest dispozitiv sa apara, intr-un final, pe piata. Deci nu, nu a fost doar vina Samsung pentru ca a incercat sa raspunda acestui hype intr-un timp cat mai scurt cu putinta. Vina lor a fost doar la capitolul executie.

Samsung Galaxy Note 10: zvonurile indica o rezistenta incredibilă la apa, dar un ecran mai slab

Galaxy Note 10, noul model al Samsung, va fi lansat de catre compania sud-coreeana in timpul unui eveniment Unpacked, care va avea loc la 7 august la Centrul Barclays din Brooklyn. Este unul dintre cele mai asteptate modele de smartphone in aceasta perioada, alaturi de iPhone si de Galaxy Fold, celalalt model important pe care Samsung urmeaza sa-l lanseze in septembrie. Pana atunci, totusi, cel mai apropiat este acest model, iar Note-urile, desi nu sunt la fel de populare precum modelele din gama S sau nu exista un hype la fel de mare pentru ele cum exista pentru Fold, acestea au o baza solida de clienti care cumpara an de an noile modele din aceasta gama. Putem spune ca sfarsitul acestui an se anunta unul incendiar atunci cand vine vorba despre telefoane mobile. 

Bun, pana acum stim despre Galaxy Note ca va avea un ecran de 6.4 inci 2K+ Dynamic AMOLED (faptul ca Samsung nu incearca sa mareasca panoul pentru un model Note reprezinta clar o abatere de la una dintre practicile cele mai populare ale companiei). Stim, de asemenea, ca va avea cel putin 8 GB memorie RAM si cel putin 128 GB spatiu de stocare. Probabil ca spatiul de stocare va ajunge pana la 512 GB din dotare, insa nu va prezenta posibilitatea de extindere prin intermediul unui card SD, din pacate. Va fi alimentat de catre un procesor Exynos N970, deci un procesor mai slab in comparatie cu multe alte telefoane ale Samsung in 2019. Bateria va avea o capacitate sub 4000 mAH, ceea ce inseamna ca ar trebui sa ajunga undeva pe la 3800-3950 mAH. Este o informatie putin dezamagitoare, avand in vedere faptul ca nu va depasi modelele Plus sau S10 5G, insa este cu mult peste alte smartphone-uri ale Samsung in 2019. De asemenea, mai stim si ca pretul ar urma sa se ridice undeva pe la 1000 de euro (adica 4732 de lei in banii nostri).

Samsung Galaxy Note 10 va fi mai rezistent la apa, insa ecranul nu va fi la fel de bun

Acum ca am recapitulat exact ce stiam pana acum, sa trecem direct la subiect. O postare de-a leakerului Twitter, Ishan Agarwal, pare sa dezvaluie o serie de detalii noi, picante despre telefoanele Galaxy Note 10 (asteptam sa vedem Samsung lansand inclusiv un Galaxy Note 10 Plus premium), precum incarcare wireless si fast charging, dari si o camera principala cu senzor de 12 megapixeli si cu diafragma f/1,5. Cu toate acestea, exista cateva dezvaluiri mai mari in joc aici, prima fiind afirmatia ca Galaxy Note 10 standard nu va avea un panou QHD si ca va trebui sa se multumeasca cu o rezoluție Full HD +.

Aceasta ar fi o schimbare uriasa, deoarece ultimele modele Note din 2014 au avut fiecare un ecran cu rezoluție QHD. Ultimul model cu ecran Full HD? Samsung Galaxy Note 3 din 2013.

Pare ridicol, de asta abordez subiectul cu o doza de scepticism. In schimb, noul model ar urma sa aiba rezistenta la apa IP69, adica sa reziste mult mai mult decat cele care au IP67. Si in conditii mai aspre, gen lacuri sau puturi.

Amanarea lansarii lui Galaxy Fold si de ce n-a fost doar vina Samsung

Daca nu-ti mai aduci aminte ce s-a intamplat la 26 aprilie in acest an, nu te invinovatesc – a fost cu ceva timp in urma. Pentru a-ti reimprospata memoria, sincer, au fost mai multe evenimente care trebuiau sa aiba loc in momentul respectiv. A fost Ziua Arborului, Ziua Naționala a covrigilor, Vinerea Mare si sfarsitul Pastelui. Avengers: Endgame a fost lansat in cinematografe. Joe Biden si-a anunțat candidatura pentru presedintia Statelor Unite, iar Taylor Swift a lansat single-ul “ME!” (o mizerie feminista odioasa si o scuza penibila pentru muzica). Samsung Galaxy Fold trebuia sa fie lansat oficial in acea zi. Insa, dupa ce unii jurnalisti au descoperit probleme cu ecranul pliabil al telefonului in modelele lor de pre-productie, cei de la Samsung l-au retras de pe piata si au amanat lansarea sa pe perioada nedeterminata.

Samsung a luat o decizie inteleapta atunci cand a facut acest lucru, deoarece ar fi fost un dezastru daca utilizatorii ar fi pus mana pe Galaxy Fold inainte sa fie complet pregatit pentru lansare. Iar utilizatorii tind sa observe anumite lucruri, in mod clar unul din ei ar fi scos folia de siguranta pentru ca-l deranja. In fine, dar ideea e ca oricine ar fi suparat si frustrat daca ar fi platit 1980 de dolari pentru un telefon doar pentru a-l sparge cateva saptamani mai tarziu. Si nu pentru ca am vrut neaparat sa-l sparg, ci pentru ca cica s-ar fi indoit cum trebuie. In total, Samsung a avut nevoie de trei luni pentru a remedia si imbunatati Galaxy Fold. Mai exact, au trecut in jur de 89 de zile de cand acest model trebuia sa fie scos pe piata si pana cand cei de la Samsung si-au anuntat clientii ca vor putea primi unul candva in septembrie. Da, e cam in acelasi timp cu iPhone-ul; deci daca inregistreaza vanzari mai slabe, nu e de mirare de ce.

Galaxy Fold nu a fost singurul gadget care a fost anulat / amanat de o companie majora in acest an. Pe 29 martie, cu aproximativ o luna inainte ca Samsung sa retraga Foldul, Apple a pus capac dispozitivului sau wireless charging, AirPower. Apple a dat indicii in legatura cu lansarea acestuia pentru prima oara inca de cand a fost lansat iPhone X la sfarsitul lui septembrie 2017 si a facut ca acesta sa fie pus in vanzare pana la sfarsitul lui 2018. Dar acest lucru nu s-a intamplat, iar compania a decis sa anuleze produsul cu totul. Pentru o companie cunoscuta pentru meticulozitatea sa, mass-media a descris rapid aceasta gafa drept „jenanta” si „fara precedent” in istoria companiei. Cei de la CNET au identificat incidentul ca fiind “unul dintre cele mai grave esecuri ale Apple din toate timpurile “.

Galaxy Fold a fost grabit datorita insistentei clientilor, acelui hype imens care s-a creat de pe urma posibilitatii ca acest dispozitiv sa apara, intr-un final, pe piata. Deci nu, nu a fost doar vina Samsung pentru ca a incercat sa raspunda acestui hype intr-un timp cat mai scurt cu putinta. Vina lor a fost doar la capitolul executie.

Samsung Galaxy Space ar putea fi urmatorul laptop 2-in-1 al companiei

Conform unor rapoarte recente aparute prin publicatiile din domeniul tech, se pare ca cei de la Samsung ar avea in productie un proaspat dispozitiv Windows, care s-ar numi “Galaxy Space” (cel putin intr-un leak al unor rezultate de teste pentru Geekbench), desi un lucru care nu este inca clar este cam ce ar putea fi aceasta bucata de hardware. Adica nu se stie sigur daca este un laptop sau o tableta, cert este ca ar putea fi apropiat de ambele concepte, oarecum. Oricum, datorita scurgerilor de informatii din testul Geekbench, stim despre Galaxy Space ca va rula Windows 10 si ca are o memorie de sistem de 8 GB, cu un procesor cu 8 nuclee care are o viteza de baza de 2.84GHz. Pana acum, specificatiile sunt suficient de bune. Din pacate, acestea sunt cam toate informatiile pe care le cunoastem in legatura cu  hardware, toate acestea enumerate in baza de date Geekbench, asa ca suntem putin lasati in intuneric atunci cand vine vorba de celelalte specificatii mai importante ale unui laptop. Asta presupunand ca acest punct de referinta este unul legitim si, bineinteles, ca inseamna ceva.

Cu toate acestea, se pare ca este cel mai probabil un laptop convertibil intr-un fel, separat de modelele Samsung Galaxy Book, si care ruleaza un procesor Qualcomm Snapdragon. Asa cum se observa in Windows Latest (pentru cei care au observat aceasta evolutie), scorurile de referinta single-core si multi-core sunt similare cu cele obtinute de Samsung Galaxy Book 2, un notebook 2-in-1 care este alimentat de catre un procesor Qualcomm Snapdragon 850 cu opt nuclee, si care ruleaza la o viteza de 2.9GHz.

Asadar, am putea sa avem in vedere ceva asemanator descrierii de mai sus – desi orice produs nou ar trebui, in mod evident, ss se diferentieze intr-un fel fata de celelalte, sa-si merite pretul. 

Mesaj mixt?

Desi, dupa cum am mai spus pana acum, lansarea unui astfel de model nu este batuta in cuie. Aceasta este pur si simplu o pura speculatie bazata pe rezultatele unui test de Geekbench. Chiar Windows Latest ridica posibilitatea ca acest nou model pregatit de cei de la Samsung sa nu fie altceva decat un fel de set de casti Windows Mixed Reality (nici o informatie despre dimensiunea display-ului nu apare pe Geekbench, la urma urmei). Acest lucru pare putin probabil, insa, mai ales avand in vedere cele mai recente evolutii cu aceste seturi de casti, care tind sa dispara acum atat din magazinul celor de la Microsoft cat si in alte parti, parent din cauza vanzarilor care au inceput sa scada in ultimul timp. Ca sa vezi ca nu doar smartphone-urile sufera o riza mai nou. 

Microsoft insusi a inchis recent un studio Mixed Reality in Berlin si se pare ca interesul lor pentru aceste casti scad considerabil in timp ce compania sud-coreeana se concentreaza mai mult pe hardware-ul Surface si Xbox. Deci, posibilitatea ca Samsung sa lanseze un nou set de casti Windows Mixed Reality pare a fi indoielnica – desi nu este chiar complet imposibil. Speram ca vom afla in curand exact ce au planificat cei de la Samsung aici, daca nu, pentru ca, cu siguranta, nu putem lua aceasta scurgere ca o dovada concreta ca un dispozitiv Galaxy Space este intr-adevar in curs de productie.