Archives September 2019

Samsung Galaxy Fold ar putea fi lansat la data de 6 septembrie

Se pare ca telenovela cu Galaxy Fold ar putea lua sfarsit, in sfarsit, in urmatoarele zile. Dupa cum bine cred ca stii pana in momentul de fata, – iar daca nu stii sau ai uitat, iti aduc eu aminte – in momentul in care dispozitivele fost trimis catre publicatii tech pentru recenzii, s-au inregistrat probleme cu ecrane sparte din cauza faptului ca jurnalistii indepartau foliile de protectie care faceau telefonul sa se plieze in primul rand, crezand ca sunt simple folii pentru protectia ecranului. Atunci s-au spart o gramada de display-uri, pentru simplul fapt ca nici o companie din industria tech nu prezinta, inca, o tehnologie sau metoda suficient de buna pentru a dezvolta un telefon pliabil fara ajutorul unei protectii. Aceasta tehnologie pur si simplu nu exista inca, iar compania sud-coreeana se pare ca s-a grabit sa lanseze un telefon care nu era pregatit de lansare (daca nu cumva a fost o manevra sa ia utilizatorilor atentia de la iPhone-uri pentru a rasuci cutitul in rana celor de la Apple, desi e o posibilitate ca s-au gandit la acest lucru abia dupa ce a avut loc incidentul). 

In orice caz. In urma acestor probleme, compania a anulat lansarea initiala pentru o perioada nedeterminata de timp. Adica pana aveau sa-si rezolve problemele. Ceea ce a durat la infinit, avand in vedere faptul ca data initiala de lansare a dispozitivului era programata pe 26 aprilie. De atunci, cei de la Samsung nu au facut decat sa evite un raspuns clar in privinta situatiei, spunand doar ca lucreaza la indentificarea si rezolvarea problemelor, aceleasi clisee pe care le poate spune oricine referitor la lucruri de genul. S-a ajuns la declaratii pana si din partea CEO-ului companiei, DJ Koh, care a sustinut faptul ca compania sud-coreeana ar avea “mai mult de 2.000 de dispozitive care sunt testate chiar acum in toate aspectele”, continuand sa spuna ca “am definit toate problemele. Unele probleme pe care nici macar nu le-am gandit, dar multumita reviewerilor nostri, testarea este in curs de desfasurare. In fine. 

La sfarsitul lui iulie, cei de la Samsung au revenit cu vesti mai concrete in ceea ce priveste acest lucru. La o adica, cu toate ca nu au anuntat exact o data oficiala de lansare, ci mai degraba o luna, au spus cu exactitate, dupa nu stiu cate luni, ca modelul va fi lansat in septembrie. Nu, nu a mentionat exact in ce zi din septembrie, insa, acum, se pare ca sunt informatii care se stiu, in mare parte. Sau obiecte de speculatii. Dupa cum spuneam, stim de ceva vreme ca Samsung intentioneaza sa lanseze Galaxy Fold in septembrie, insa agentia coreeana de stiri Yonhap se pare ca a putut dezvalui data exacta la care va fi lansat acest nou model, si anume 6 septembrie. Se intampla sa fie prima zi a expozitiei IFA 2019 de la Berlin, ceea ce ar oferi Samsung o platforma excelenta pentru anunt. Si ar fi o lansare cu 4 zile inaintea iPhone. Lucrurile pentru ei incep sa sune din ce in ce mai bine.

Acer Swift 7, cel mai subtire laptop din lume pana in momentul de fata

Acer Swift 7 2019 este un flagship Ultrabook atat de atenuant si de usor incat poate face multe alte laptop-uri slimline sa se simta absolut incomode in comparatie cu acesta. Modelul de anul trecur al celor de la Acer a fost cel mai subtire laptop din lume la momentul respectiv, insa compania taiwaneza continua sa-si doboare singura propriul record in acest sens, sau cel putin asta vrea sa para a fi obiectivul. Noul Acer Swift 7 este mult mai subtire in comparatie cu modelul pe care compania taiwaneza l-a lansat anul trecut, ca o idee in privinta tipului de produs pe care producatorul de laptop-uri incearca sa-l exporte.

Specificatii

Procesor: Intel Core i7-8500Y (dual-core, 4MB cache, pana la 4.2GHz)

Placa video: Intel UHD Graphics 615

Memorie RAM: 8GB LPDDR3

Ecran: Display FHD cu diagonala de 14 inch 

Spatiu de stocare: 512GB NVMe SSD

Porturi: 2 x Thunderbolt 3 (USB-C), jack audio de 3.5 mm, SIM card slot

Conectivitate: Intel Wireless-AC 9260 802.11ac Wi-Fi, Bluetooth

Camera: HD (720p) webcam, dual microphones

Greutate: 0.89 kg

Dimensiuni: 12.48 x 7.55 x 0.39 inch

Bateria: 50Whr

Design

De departe, cel mai mare bun punct de vanzare al lui Acer Swift 7 este designul uimitor de subtire si de usor. Acest dispozitiv este extrem de slab si trebuie sa vezi (si sa simti) acest laptop pentru a intelege cu adevarat cat e de slab acest model. Cu o latime de doar 317.9 de mm si o lungime de 191,5 de mm, Acer a reușit cumva sa scada din lungimea noului model cu aproape 20% in comparatie cu modelul de anul trecut. In ciuda faptului ca este putin mai gros in comparatie cu dispozitivul de anul trecut, la 9,95 mm, aceasta este inca extrem de  subtire pentru standardele laptop-urilor de pe piata.

Durata bateriei

Avand un design atat de subtire are un impact interesant asupra bateriei. Desi Acer Swift 7 (2019) nu are loc pentru intern-uri care consuma energie si nici nu are loc pentru o baterie mare. In referinta noastra pentru baterii, care ruleaza un videoclip in bucla 1080p, cu o luminozitate de 50%, Swift 7 a functionat timp de cinci ore si un minut. Cu o ajustare atenta, acest laptop va putea dura in cea mai mare parte a unei zile lucrătoare, dar cu siguranta nu este cea mai lunga durata a bateriei pe care am vazut-o pana in momentul de fata. Ceea ce e cel mai rau este si faptul ca reprezinta o scadere accentuata in comparatie cu modelul de anul trecut, care a reusit peste opt ore.

Concluzie

Ca design, Acer Swift 7 este un model inovativ, chiar mai mult in comparatie cu modelul de anul trecut. Cu un touchpad mai bun si o lumina impresionanta, e un model destul de bun pentru uzul zilnic, si suficient de usor de carat. Problema este durata slaba a bateriei si performanta care nu impresioneaza, plus pretul extrem de ridicat la care este disponibil acest model.

Primaria Cluj vrea sa modernizeze transportul cu taxiul

Aparent, Emil Boc, primarul municipiului Cluj Napoca, se gandeste serios sa modernizeze transportul cu taxiul. Pentru ca e mai old school si pentru ca Boc e un expert in a lua reforme care sa aiba un efect pozitiv, in orice domeniu a actionat. Uite-te doar la masurile de austeritate pe care le-a luat in timpul crizei economie, care-l gasea in postura de premier in guvernul Romaniei. Unul dintre cei mai performanti prim-ministri ai Romaniei post-decembriste, alaturi de Ponta, Nastase si Victor Ciorbea. Iar daca nu-l va mai prinde norocul unei functii de conducere in stat care ar coincide cu o retragere temporara din functie, primar pe viata in Cluj. 

In fine, Cluj e orasul in care Uberul a pierdut un proces cu asociatia de taximetristi cu putin timp inainte de ordonanta prin care Guvernul Viorica Dancila l-a legalizat oficial. In orice caz, vremurile in care trebuia sa suni la dispeceratul de taxi cu scopul de a te deplasa dintr-un punct in altul au trecut de mult pentru cei mai multi dintre noi. Intr-o lume in care serviciile oferite de Uber, Bolt sau Yango au prins din ce in ce mai multa popularitate printre clienti, tot mai putini omeni circula cu taxiul. Lucru care se vede foarte clar din plansetele de frustrare ale taximetristilor, care se plang ca aceste servicii le-au furat clientii. Pai bine, daca tu ai un sistem in care dai teapa de fiecare data cand poti ca nu tii pornit aparatul destul incat sa contorizeze un pret exact, sau iti iei clientii pe drumuri laturalnice pentru a creste pretul cursei, e si normal ca nu mai vine nimeni, si ca toata lumea prefera soferii Uber. Pentru ca ei sunt monitorizati prea aspru de catre companie pentru a-si putea permite sa dea genul asta de tepe. Plus ca au o aplicatie mobila care le mai si recomanda cea mai scurta ruta, deci din start pierd taximetristii daca ar fi sa concureze cu Uber. Pentru ca concurenta in domeniul de transport platit e doar intre Uber si celelalte servicii de ride sharing in momentul de fata. 

Totusi, in Cluj vei putea avea parte curand de o experienta mai buna atunci cand alegi sa circuli cu taxiul. Taximetristii din oras ar urma sa se supuna unui nou regulament de functionare, care ar fi deocamdata supus unei dezbateri publice. Aceasta dezbatere publica ar putea avea loc pana la data de 5 septembrie, dupa care s-ar trece la procesul de implementare, in cazul unui verdict favorabil.

In primul rand, cea mai utila masura pentru pasageri o va reprezenta obligativitatea detinerii unui POS in taxi. Astfel, taximetristii ar urma sa fie obligati sa iti ofere opțiunea de a plati cu cardul. De asemenea, ar putea deveni obligatoriu si ca autoturismele sa fie dotate cu dispozitive GPS. Noul regulament ar putea contribui si la combaterea poluarii din oras. Astfel, masinile folosite pentru transportul cu taxiul ar fi nevoite sa aiba cel putin motoare Euro 5, cu grad redus de poluare.

Vapatul e la fel de periculos ca fumatul, doar ca vine in aburi de nicotina in loc de fum de tutun

Bine, nu stiu in ce masura pot s-o spun ca fumator eu insumi. Si nu doar fumator, am incercat si vapingul la un moment dat, si inca nu m-am lasat complet. Mai am tigara electronica pe undeva prin casa, doar ca nu mai are incarcator si n-am mai cumparat un lichid de o gramada de timp. O mai incarcam cateodata de la un prieten, vapand din putinul lichid care mi-a mai ramas de ultima oara, pana se descarca complet bateria. Am avut o tentativa de a lasa fumul de tigara pentru aburul de electronica prin ianuarie, o tentativa nereusita, evident, avand in vedere toate lucrurile pe care le-am spus mai sus. In fine, dar destul despre mine. 

In Romania, sincer, nu e un motiv de ingrijorare atat cat ar vrea sa atraga atentia presa asupra acestui fenomen. Oricum, presa exista ca sa preseze c**at in 90% dintre articolele livrate. Da, nivelul din blogging e cateodata mai ridicat in comparatie cu nivelul presei. Mai ales ca, dupa cum spuneam, in Romania, vapingul e practicat mai mult de tineri care s-au apucat de fumat cand era moda sa tragi o tigara in spatele scolii sau in baie, si intre timp au avut “revelatia” ca ies mai ieftin cu electronica si sunt si senzatii mai tari. In America, in schimb, vapatul e noua moda. E unul dintre motivele pentru care cifra de fumatori din tara a scazut de la 21% din populatie in 2005 la 14% in 2018, conform unor sondaje recente. Asta si cu anumite decese inregistrate mai mult sau mai putin din cauza fumatului. 

Dar, sincer, singura diferenta considerabila intre o tigara si o tigara electronica, din punct de vedere al efectului pe care il simti la final, consta in faptul ca una are fum de tutun, cealalta aburi cu nicotina si aroma de ce vrei tu (de la fructe gen capsuni, pepene, la cafea sau chiar cateva tipuri interesante de tutun pe care nu o sa le gasesti in tigarile normale, decat poate doar la cele de contrabanda sau din Rusia). Intr-adevar, tigarile electronice nu contin multe dintre substantele chimice, toxice care se gasesc atat de des in tigarile traditionale, gen gudron sau parfumuri, dar contine in continuare nicotina, care este o substanta ce creeaza dependenta si aparent, poate prezenta riscuri pentru sanatate. Asta in ciuda faptului ca consumul de nicotina se poate dovedi a fi si bun pentru organism, in cantitati mai reduse, ce-i drept. 

Lasand deoparte substantele si obiceiurile nesanatoase, unii profesionisti in domeniul sanatatii considera ca vapatul este in creste din motive legate de estetica si efort. Adevarat, dar nu la noi. Dr. Rajy Abulhosn, ofiter de revizuire medicala pentru Confirm BioSciences, a declarat faptul ca o parte din asta are legatura cu marketingul si publicitatea – un gand care s-ar putea dovedi spot on, avand in vedere faptul ca companii de tigari electronice precum Juul si Myle Vape au fost lovite de FDA scrisori de avertizare despre vanzari pentru tineri si cereri de documente de marketing ale companiei. 

Incasarile Uber in al doilea trimestru sunt mai mici decat asteptarile

Au fost cateva luni complicate pentru cei de la Uber. Compania de ridesharing a facut publice rezultatele din al doilea trimestru in luna mai doar pentru a vedea cum pretul actiunilor sale stagneaza. De atunci, trei dintre membrii consiliului sau au renuntat la functii, impreuns cu cu directorul executiv adjunct si cu directorul de marketing. De asemenea, compania a concediat 400 de angajati, alimentand suplimentar aceste zvonuri. In fine; castigurile inregistrate de Uber, facute publice in cursul zilei de joi, au sugerat ca situatia nu arata cu mult mai bine in cazul de fata. 

Pentru perioada de trei luni incheiata pe 30 iunie, Uber a inregistrat o pierdere mai mare in comparatie cu asteptarile de  la momentul respectiv. Cu alte cuvinte, Uber a ajuns la doar 4,32 dolari pe actiune ca valoare. Asta inseamna ca o multime dintre lucrurile pe care le-au  prevazut analistii in legatura cu compania s-au adeverit. Toate acestea fiind spuse, compania a inregistrat o pierdere de in valoare de 5,2 miliarde de dolari si cea mai mare pe care au raportat-o cei de la Uber ​​vreodata. Compania de ridesharing a atribuit mai mult de jumatate din aceasta pierdere cheltuielilor legate de compensatiile de actiuni platite angajatilor ca urmare a ofertei initiale publice.

Veniturile au crescut cu 14% fin comparatie cu cele inregistrate cu un an in urma, ce-i drept, insa acest lucru inca inseamna ca au fost mai mici in comparatie cu asteptarile din partea oficialilor companiei, ridicandu-se la un total de 3.17 miliarde de dolari. Analistii au prevazut 3,36 miliarde de dolari. Actiunile Uber au scazut cu peste 12% în tranzacționarea după ore.

“Echilibrul dintre linia de sus si cea de jos este mai mult o arta, mai degrabă decat o stiinta”, a declarat CEO-ul Uber, Dara Khosrowshahi, in timpul unui apel de castig in urma închiderii pietelor, in cursul zilei de joi. El a adaugat ca ramane increzator în puterea companiei, mai ales ca numarul utilizatorilor si rezervarile cresc.Vorbe goale: poate Uber nu trebuia sa treaca prin aceasta oferta publica la care este supusa in momentul de fata.

Toate acestea in ciuda faptului ca Uber inregistreaza una dintre cele mai bune perioade ale sale atunci cand ne referim la capitolul clienti. Calatorii lunari ai Uber au ajuns, pentru prima data, la o valoare de 100 de milioane in cadrul primului trimestru, oferind o perspectiva asupra frecventei cu care utilizatorii se folosesc de serviciile companiei. Cei de la Uber nu au mentionat, totusi, exact si cum a avut loc cresterea activa a utilizatorilor sau cum a fost afectata aceasta de reducerile oferite.

Framantarile interne au fost si ele una dintre principalele probleme ale Uber. Ryan Graves, primul angajat si primul director executiv al companiei, a renuntat la postul sau in Consiliul de Administratie al companiei in mai. Si apoi alți doi membri ai consiliului de administratie, antreprenorul Arianna Huffington si investitorul de capital de risc Matt Cohler, au demisionat; asta intamplanu-se luna trecuta. La mai putin de o saptamana mai tarziu, Uber a spus ca va concedia 400 de angajati din departamentul sau de marketing.

Huawei si-a prezentat, oficial, noul sistem de operare. HarmonyOS, pregatit pentru telefoane mobile

Este oficial. In urma nenumaratelor speculatii in privinta faptului ca Huawei si-ar putea dezvolta propriul sistem de operare pentru telefoane mobile si tablete, din cauza unei eventuale imposibilitati de a putea folosi Android, iata ca am ajuns si la acest punct in care totul in legatura cu noul sistem de operare al celor de la Huawei este oficial. Astfel, cu toate ca intrevederea intre presedintii Donald Trump, al SUA, si Xi Jinping, al Chinei, in culisele conferintei G20 a avut ca impact o usurare temporara a sanctiunilor Huawei pana la o solutionare a tensiunilor intre cele doua tari cu scopul de a preveni un razboi comercial, compania chinezeasca nu a trecut printr-o gratiere, de fapt, ceea ce nu inseamna decat ca nu a fost sigura exact in ce masura va putea folosi Android de acum incolo. La urma urmei, restrictiile care au fost ridicate celor de la Huawei tin strict de comertul cu companii americane, de la care al doilea cel mai mare producator al lumii cumpara o gramada de componente si tehnologii. 

In fine. Desi am auzit in ultimele luni faptul ca Huawei ar incerca adoptarea unui sistem de operare deja existent, precum Aurora OS, un sistem Sailfish bazat pe Linux, in cele din urma compania chinezeasca a ales sa-si dezvolte propriul sistem de operare, pentru a nu mai depinde de nimeni in orice eventualitate. Prima oara am auzit ca s-ar numi Hongmeng OS si  ca este proiectat sa functioneze pe dispozitive inteligente si sa alimenteze telefoanele Huawei ca alternativa la Android-ul celor de la Google. Vineri, Huawei a dezvaluit ca mare parte dintre aceste speculatii s-au dovedit a fi adevarate. In cadrul conferintei sale pentru dezvoltatori, Huawei a prezentat oficial noul sau sistem de operare: HarmonyOS. 

In cadrul HDC, Richard Yu, seful departamentului de afaceri pentru consumatori al companiei chinezesti, a declarat ca HarmonyOS este gata sa ruleze pe telefoanele companiei, insa a tinut sa mentioneze si ca „din consideratie fata de parteneriat si ecosistemi”, Huawei nu il va utiliza, inca, pentru noile sale telefoane mobile. Totusi, Yu a tinut sa precizeze si ca, in cazul in care compania se va gasi intr-o situatie in care nu va putea utiliza sistemul de operare Android al celor de la Google, exista intodeauna HarmonyOS sa-i ia locul.

Pozitia Google in legatura cu acest subiect este una care a ramas pana acum extrem de neclara, avand in vedere faptul ca cele doua companii colaborau inainte ca ordinul executiv al lui Trump sa intre in vigoare. Atunci cand suspiciunile oficialilor americani au atins cote prea mari, s-a ajuns la situatia de fata, iar Google, pentru a se conforma deciziei guvernului american, a taiat celor de la Huawei suportul pentru Android. Acum, situatia in acest caz este extrem de incerta, mai ales avand in vedere faptul ca intelegerea dintre cei doi sefi de stat nu inseamna un pardon pentru compania chinezeasca.

Trecerea telefoanelor mobile ale companiei de la Android la HarmonyOS, a spus Yu, ar dura doar cateva zile. In plus, HarmonyOS va suporta o varietate de aplicatii in diferite limbaje de coduri, printre care se numara Android, Linux si HTML5.

Cum functioneaza recunoasterea faciala? De ce nu trebuie introdusa in orase

Tehnologia de identificare sau recunoastere faciala a inceput sa fie din ce in ce mai comuna in 2019, ceea ce nu este un lucru atat de bun sau atat de rau pe cat ar putea sa para. Ideea este ca traim intr-o era a tehnologiei, unde smartphone-urile pliabile devin din ce in ce mai utilizabile, toata lumea foloseste internet si retele sociale, iar datele personale ale fiecarui utilizator se duc catre companii implicate in acest domeniu, iar in orase se amplaseaza camere de supraveghere bazate pe recunoasterea faciala. Ah, cateodata mi-e dor de acele vremuri din 2008-2009. Lumea combina mai mult partea virtuala cu viata reala, pana si muzica comerciala avea o calitate mai buna in comparatie cu ce se baga azi la radio, jocurile video aveau concepte mai originale, in cluburi era mai multa distractie si mai putini cocalari, strazile erau mai pline de copiii care ieseau in fata blocului sa joace o miuta, se fuma in baile liceelor, nu direct in curtea scolii sau la intrare. Erau niste vremuri de aur, pe care tehnologia asta nu le poate inlocui oricat ar incerca. In fine, sa revenim la subiect inainte sa devin mai nostalgic decat sunt in momentul in care scriu aceste randuri.

Daca ne referim strict la conceptul de recunoastere faciala, acesta a divizat opinia publica in multe privinte in ultimii ani de zile. Pe de o parte, sunt utilizatorii care vad meritele acestei tehnologii si sunt impresionati de cat de usor se poate aplica pentru a garanta o securitate mai buna asupra datelor mobile. Pe de alta parte sunt conspirationistii care cred ca garda iti preia si analizeaza toate pozele de pe Facebook ca sa te poata recunoaste daca s-a produs o crima sau o infractiune. Ok, depinde de domeniu.

Daca recunoasterea faciala se limiteaza la a fi utilizata doar pentru protectia telefonului mobil, atunci aceasta este complet inofensiva. Nu vreau sa spun ca nu exista nimeni care sa-ti verifice pozele, pentru ca nu stii niciodata sigur. Insa, in orice caz, faptul ca ai Face ID pe telefon te poate ajuta chiar sa-l recuperezi in cazul in care l-ai pierdut. Sau cel putin il va impiedica pe ala care ti l-a furat sa-l vanda mai stiu eu pe unde. Atunci, e un concept chiar ok.

Insa, tragem linie aici. Atunci cand vine vorba de utilizarea recunoasterii faciale in orase si in domenii publice, deja e o anumita libertate care nu ar trebui incalcata. “Nu trebuie sa fii expert in inteligenta artificiala pentru a intelege ca, in cazul in care cauti fata unei alte persoane, care nu e suspect, vor exista probleme in ceea ce priveste acuratetea”, spunea Alvaro Bedoya, director fondator al Centrului de confidentialitate si tehnologie. Intr-adevar, e o tehnologie prea complicata pentru a fi 100% precisa, motiv pentru care nu ar trebui s-o foloseasca politia nici unui stat (oricum cele comuniste o s-o foloseasca la un moment dat). Si aici sunt mai multe opinii. Pe cand San Franscisco a devenit primul oras care a interzis fortelor sale de politie sa foloseasca tehnologia, Londra a devenit primul oras in care s-au amplasat camere de filmat bazate pe aceasta tehnologie. Si s-a incasat si prima amenda din aceasta cauza.

Gheorghe Dinca are si pagina de Wikipedia. Probabil facuta de un troll

E una dintre primele si singurele dati in care am sa vorbesc despre crima din Caracal. De ce? In primul rand pentru ca Romania a intrat intr-un circ odios din momentul in care s-au anuntat crimele lui Dinca. Deja am intiparita in minte cu teroare fata Alexandrei la cat s-a vorbit despre subiectul asta, in stilul caracteristic romanesc. In general, se uita ca au fost doua fete care au avut de suferit din cauza acestui nenorocit, doar ca Luiza nici n-a apucat sa sune la garda, nici n-are rude bine infipte in sistemul romanesc. Nu vreau sa ma leg de moartea fetei, zic un Doamne fereste desi sunt agnostic, dar cand am auzit ca o scoala vrea sa-i construiasca bust in marime naturala, am ramas lemn gandindu-ma la sutele de copii care mor pentru ca sa aiba ce vinde traficantii de organe, sutele de persoane date disparute si negasite (cel mai probabil ucise, orice dovada a existentei lor disparand fara urma). Ele nu vor avea parte nici de busturi in fata liceelor, nici de atentie din partea mass-media. Plus ca e penibil sa omagiezi o victima a unei crime. O spun cu toata simpatia fata de situatie, insa nu a realizat nimic notabil pentru a merita bust sau statuie. Oricum, sunt dezgustat de tot acest caz, de la gaborii care nu au fost in stare sa deschida o amarata de poarta pana la presa cu conspiratiile lor. Si mai ales dezgustat ca poate exista pe planeta asta o primata dezaxata ca asa numitul Gheorghe Dinca.

Care, mai nou, are si pagina de Wikipedia. Si e un articol plin de aberatii si teoreme, parca ar fi fost scris de catre un troll. Stii, genul ala de trolli care daca pun mana pe articolul FCSB scriu despre echipa ca se numeste “FC SPORTING OAIA lui BECALI”? Articolul incepe asa: 

„Gheorghe Dinca, (n. 27 mai 1953, Caracal, Romania) este un criminal in serie roman. A ajuns in atentia publicului la sfarsitul lunii iulie 2019, dupa ce Alexandra Macesanu, o fata de 15 ani, a sunat la serviciul de urgenta 112 spunand ca a fost rapita si violata de Dinca, dupa ce a fost luata la ocazie de acesta. In cursul anchetei a iesit la iveala ca este suspectat de comiterea unei alte rapiri, iar autoritatile romane cerceteaza alte posibile crime. Ducea o viata in aparenta retrasa, traind separat de propria familie si practicand mecanica auto, taximetria neautorizata, precum si diverse munci necalificate ziliere. S-a descoperit prin urma testelor ADN ca ramasitele arse de Gheorghe Dincă sunt ale Alexandrei. In urmatoarele zile se cerceteaza moartea Luizei, fata in varsta de 18 ani […]”

Bun, pana aici e bine, din punct de vedere al informatiilor. De aici incep teoremele conspiratiei, legate de activitatea acestuia, alte crime, legaturi cu mafia, chestii.

„Gheorghe Dinca este oficial somer, el castigandu-si existența din vanzarea de fier vechi, bisnita si recent, se pare, in urma acuzatiilor care i se aduc si perchezitiilor de catre DIICOT , din traficul de persoane […]”

In primul rand, Dinca nu e somer, e pensionar. In al doilea rand, da, mai facea bisnita cu fier vechi si masini auto. Dar nu sunt informatii oficiale legate de faptul ca ar fi implicat intr-o retea cu trafic de persoane. Doar speculatii din partea presei. Sa vedem ce spune si DIICOT in cazul asta.

Google, in vizorul unor senatori americani pentru un proiect cu Huawei

Despre relatiile dintre Google si Huawei stim ca sunt extrem de tensionate de la ordinul executiv emis de presedintele SUA, Donald Trump, prin care companiilor americane li se interzicea sa mai vanda tehnologie gigantului chinezesc. Sau Huaweiului sa mai activeze pe piata din Statele Unite. Intre timp, s-a mai distins putin atmosfera atunci cand s-a ridicat posibilitatea unui razboi comercial intre SUA si China, iar dupa un dialog cu presedintele chinez Xi Jinping, Trump a fost de acord sa usureze sanctiunile impuse Huawei. Cu scopul de a renegocia aceasta intrare a celor doua tari intr-un razboi comercial. Da, politica externa a lui Trump ma surprinde din nou prin cat de echilibrat e presedintele american, in ciuda viziunilor sale de extrema dreapta si a atitudinii populiste, nationaliste si anti-imigrante care l-a propulsat in fotoliul de la Casa Alba. Oricum, se pare ca relatiile dintre Google si Huawei nu au fost tot timpul atat de tensionate. 

Intr-adevar, au ajuns intr-un punct ireparabil atunci cand Google a restrictionat Huawei de la unele actualizari ale sistemului de operare Android, ceea ce reprezinta o lovitura puternica pentru compania chineza. Care inca incearca sa-si dezvolte propriul sistem de operare cu scopul de a nu mai depinde de nimeni, insa procesul in sine e unul extrem de complicat. Sa vedem ce va iesi dintr-un astfel de demers. 

Ei bine, conform unor zvonuri circuland prin presa tech din America, se pare ca nu de mult, cele doua companii colaborau pentru a dezvolta, in co-productie, un difuzor inteligent. Asta, desigur, inainte ca gigantul chinez sa fie trecut pe lista neagra a companiilor interzise in SUA prin ordinul lui Trump. Asta potrivit unui nou raport redactat de catre publicatia americana The Information. Un raport ce pare realist, dintr-un motiv anume. Mai ales ca cei de la The Information au citat surse anonime, lucrand in cadrul uneia dintre companiile respective. Lucrarile la produsul inteligent pentru casa au fost oprite in mai, la scurt timp dupa emiterea acestei sanctiuni impotriva Huawei.

“Am lucrat la acest proiect cu Google timp de un an si am facut multe progrese. Atunci totul s-a oprit brusc”, a spus un angajat al Huawei despre colaborarea dintre cele doua companii. In concluzie, practic, era totul stabilit dinainte. 

Ei bine, in lumina acuzatiilor Huawei de colaborare stransa cu guvernul de la Beijing, oamenii din Congres nu au fost prea incantati sa auda aceste zvonuri circuland prin presa de specialitate. Si normal. Senatorul Josh Hawley din Missouri, senatorul Marco Rubio din Florida și senatorul Tom Cotton din Arkansas au condamnat Google pentru ca s-a asociat cu Huawei pentru a lucra la un dispozitiv inainte de a suspenda proiectul, din cauza faptului ca președintele Trump a restrictionat accesul Huawei la a incheia afaceri cu furnizorii de tehnologie din SUA. Casa Alba a mentionat in repetate randuri ingrijorarile de securitate nationala pentru blocarea Huawei. Cei doi senatori au repetat acest lucru, poate e clar si pentru cei de la Google. 

Un singur lucru e cert in toata aceasta situatie. Dupa ce se incheie scandalul, Huawei nu va mai folosi Android. 

Top 10 tari in care poti trai cel mai bine, din lume

Daca esti tanar, sunt sigur ca nu iti vezi un viitor imbatranind in tara asta. O spun fara lipsa de respect pentru tara, doar ca se stie deja ca afara, desi nici acolo nu umbla cainii cu covrigii in coada (sa ne intelegem), e mai bine. Cum e mai bine? Pai, in primul rand au autoritati mai competente (nu sunt gabori care sa sara gardul cu poarta deschisa sau sa te ia la misto la telefon cand ai o problema), nivelul de trai e mai ridicat, salariile mai bune, preturile mai mici. Cu alte cuvinte, e tot ce ti-ai putea dori de la viata, sa poti sa-ti duci traiul in mod linistit, fara grija zilei de maine, si sa-ti poti cumpara lejer haine, bijuterii, telefoane, masini si alte chestii cu care sa te flexezi cand (sau daca) te intorci in tara. In fine. Ideea de baza e ca sperante pentru ca lucrurile sa se redreseze in tara asta sunt din ce in ce mai putine. 

Criteriile dupa care sa iti alegi o noua tara, in care ti-ar placea sa stai de acum incolo, ar putea fi variate, si mai mult in functie de persoana, de preferintele si dorintele fiecaruia. Deobicei, romanii aleg acel gen de destinatii mainstream, precum Germania, Anglia, Italia sau Spania. Poate pentru ca limbile respective sunt mai usor de invatat, pentru ca te asigur ca nu sunt tarile cu nivelul de trai cel mai ridicat din toata lumea. Nici pe departe. In fine. Cei de la HSBC au formulat in acest sens un top in care se regasesc cele mai bune tari in care ai putea locui pentru a te asigura ca vei avea un trai mult mai bun. Si, ca tot vorbeam de criterii, aceste tari au fost alese dupa standardele de trai, oportunitatile pe care ti le ofera pentru a-ti construi o cariera sau abilitatea de a creste o familie. Pentru a alcatui acest top, HSBC a apelat la expati, oameni care au plecat din locurile natale si s-au stabilit in alta tara. Astfel, peste 18.000 de expati din 163 de regiuni au oferit detalii in legatura cu locul care le place cel mai mult din lume, opinie bazata pe criteriile enumerate mai sus, iar cei de la HBSC au alcatuit un top.

Multe dintre tarile respective se afla in Europa. Locul de frunte e ocupat de Elvetia, cu cele mai bune conditii de trai, cele mai mari salarii si un mediu mult mai curat si mult mai sigur in comparatie cu cel cu care se confruntau expatii in tarile lor de origine. Salariile mediii in Elvetia ating cifra de aproximativ 111.000 de dolari americani, ceea ce le face mult mai mari fata de media globala, care e de aproximativ 75.000 de dolari pe an. In acest top, cele mai surprinzatoare aparitii sunt cele ale Turciei si Vietnamului. Una e un fel de dictatura a islamistilor moderati, cealalta este un stat comunist. 

In topul tarilor preferate de expati se afla:

  1. Elvetia
  2. Singapore
  3. Canada
  4. Spania
  5. Noua Zeelanda
  6. Australia
  7. Turcia
  8. Germania
  9. Emiratele Arabe Unite
  10. Vietnam