Archives September 2019

Decizia finala a guvernului in cazul cartelelor cu buletin

La unguri, cartela de telefon se achzitioneaza doar cu buletinul. Ceea ce au vrut sa implementeze si Dancila si cei de la P$D.

Ei bine, acum s-a anuntat si decizia finala in acest caz. Astfel, pe 27 august, guvernul a decis ca vanzarea cartelelor prepay fara buletin sa fie interzisa. Pentru ca majoritatea posesorilor de cartele le-au luat fara buletin, acestia au termen limita pana la data de 1 septembrie 2020 sa se identifice, daca pastreaza numarul pana atunci, sau si-l vor pierde indiferent daca il incarca sau nu. Doar ca, intre timp, guvernul ordonantelor de urgenta a modificat legea, folosindu-si abordarea clasica. Iar aceasta pare a fi decizia finala in acest caz, fara nici o modificare ulterioara. Oare. Astfel, prin noua ordonanta de urgenta, decizia din 27 august o sa intre in vigoare mult mai repede, inca de la 1 ianuarie 2020. Ceea ce inseamna ca, de la inceputul anului viitor, orice cartela prepay nu va mai putea fi comercializată decat prin identificarea cu buletinul. Lucru care se intampla nu doar in Ungaria, ci in majoritatea statelor membre ale Uniunii Europene. 

Urmatorul pas, pentru imbunatatirea sistemului 112, va fi trecerea la localizare mai precisa. Tehnologia exista deja si e implementata de mai multe tari din Europa. Se numeste AML s e un acronim de la Advanced Mobile Location. O tehnologie care e deja folosita in Austria, Belgia, Estonia, Finlanda, Islanda, Irlanda, Lituania, Moldova, Olanda, Noua Zeelanda, Norvegia, Slovenia, Emiratele Arabe Unite, Marea Britanie si Statele Unite ale Americii. Si asa e disponibila, in tarile respective, pe aproape orice telefon Android sau iPhone. Nu stiu, insa, in cat timp ar putea fi implementata aceasta tehnologie, avand in vedere faptul ca Romania nu sta atat de bine la capitolul orientare in legatura cu noile tehnologii. Si nu, sa nu te gandesti vreo secunda ca o spun pentru ca sunt “bozgor”. Nu are nici o legatura adevarul gol-golut cu nationalitatea din care nu am ales sa fac parte. Pace.

Trump si parerea lui despre incalzirea globala. Aparent, aceasta nu exista.

Incalzirea globala, in momentul de fata, este un fenomen care nu mai poate fi negat. Se resimte in clima din ce in ce mai uscata a planetei, temperaturile care intrec limitele decentei. La modul cel mai propriu cu putinta. Cercetatorii care au adunat date din istoria climatica a planetei, folosind aproape 700 de inregistrari proxy ale temperaturilor istorice din anul 1 pana in 2000, au sustinut ca aceste temperaturi sunt fara precedent in istoria planetei. Si, evident, ca vina este a rasei umane pentru procesul din ce in ce mai accentuat de industrializare a lumii. Evident, nimic bun nu poate iesi din acest proces, insa umanitatea nu e suficient de alarmata de aceasta criza. Daca mai iei in calcul si faptul ca cea mai mare padure din lume, care asigura in jur de 20% din oxigenul respirabil al planetei, este mistuita de flacari de saptamani intregi, atunci ai reteta de succes pentru un viitor dezastru climatic. Din nou, nici macar acest fapt nu este suficient de alarmant pentru unii, avand in vedere faptul ca presedintele Braziliei s-a chinuit sa semneze un decret pentru a trimite trupe sa stinga incendiul din Amazonia, facand acest lucru doar la presiunea ONU si UE. 

Revenind la subiectul climatic, intr-unele zone de la noi nu se prea vad efectele incalzirii. Mai ales in zonele de munte, prin Ardeal. O zi de vara in Brasov incepe sa semene cu una in desertul Sahara, fara exagerare. Ziua sunt calduri insuportabile, insa serile de vara sunt reci ca cele de toamna. Poate pentru ca suntem geografic mai apropiati de Siberia; tin sa amintesc ca o parte din frigurile de acolo au venit pe aici in timpul iernii de anul trecut. In schimb, in Anglia, sunt temperaturi record pentru standardele lor. Anglia ca Anglia, nici macar nu am ajuns la ce se intampla in Groenlanda. Situatia e alarmanta: miliarde de tone de apa topita de la ghetarii celei mai mari insule din lume a ajuns in Oceanul Atlantic de-a lungul lunii. Un motiv in plus pentru olandezi sa-si mai intareasca digurile…

Si apoi, vine marele Donald Trump, president of the United States of America, cu parerea lui extrem de subiectiva pe tema acestui subiect. Ca si cum le-ar stii pe toate. Citez. „Sunt un ecologist. Multi oameni nu inteleg asta. Cred ca stiu mai multe despre mediu decat majoritatea oamenilor. Vreau aer curat. Vreau apa curata. Vreau o tara sanatoasa. Vreau o tara extraordinara, cu locuri de munca, pensii, cu atât de multe lucruri. Si asta vom primi.”. Ok, bine pana aici, un discurs patriotic cu tenta populista. Obisnuinta.

Oricum, a fost o parere putin mai moderata in comparatie cu acuzatiile pe care le-a adus la adresa oamenilor de stiinta ca ar avea o agenda poltica ascunsa pentru care spun “balarii” despre clima planetei. Jur ca aceste declaratii au fost atat de bune din punct de vedere al amuzamentului incat am ras ca un prost in timp ce le citeam. Bun, fenomenul nu poate decat sa se agraveze din cauza acestui cretin.

O scurta istorie a hip-hopului din Romania, din 90 si pana in 2000 (2)

In perioada in care se formau conflictele intre trupele respective, B.U.G. Mafia capata notorietate prin 1997, dupa ce, la 7 februarie, Uzzi, Caddy si cu Mr. Juice / Tataee, au fost arestati alaturi de membrii trupei La Familia, Sisu si Puya, in timpul unui concert la Severin, pentru ultraj contra bunelor moravuri, conform cu articolul 231 din codul penal. Cei 5 emcee au fost retinuti 10 ore pentru a da declaratii, dupa care au fost eliberati, iar presa a scris despre aceste evenimente, oferindu-le rapperilor din Pantelimon si respectiv Salajan notorietate printre romani in perioada respectiva. Se intensifica conflictele cu sindicatul R.A.N.-S, acum fara Parazitii, care se aflau in conflict cu ambele tabere, care ii acuzau pe mafioti ca vor sa cante pentru bani si sex, lucru pe care l-au spus in piesa “Zecimale”, un diss pentru Cartel si Parazitii. Primul diss care a capatat mai multa notorietate, pentru ca, in adevaratul sens al cuvantului, primul diss in hip-hop-ul romanesc a fost cel al M&G pentru Cimitiru Bellu, pe piesa “Hip Hop Adevarat”.

In 1998, se afirma si La Familia, prin albumul „Nicaieri nu-i acasa”, considerat pana azi cel mai bine vandut album de hip-hop din Romania. Cea mai celebra dintre piesele de pe albumul respectiv devine “Tupeu de borfas”, in colaborare cu Dana Marijuana, care beneficieaza si de cel mai bun videoclip realizat la vremea respectiva. In acelasi timp in care Sisu si Puya vorbeau despre viata lor de strada intr-un stil gangsta rap, piesa este si un diss pentru cei de la R.A.N.-S (in special pentru Getto Dacii si Rimaru de la R.A.C.L.A.). 

In acelasi timp, cu putin timp inainte de cooptarea lui K-Gula in trupa, R.A.C.L.A., ramasa doar cu Rimaru, scoate piesa “Nu Ma Uita”, in colaborare cu Anda Adam, ceea ce a adus o scurta intrare a trupei in mainstream pana la intrarea intr-un con de umbra. A trupei, nu a lui Rimaru, care a mai ramas un timp in frunte pentru colaborarea cu Nicolae Guta pe primul album al manelistului, Commando

Dupa 2000, in mainstream raman doar B.U.G. Mafia si Parazitii, folosind acelasi stil intr-un mod constant. Mafiotii pana in 2010, ce-i drept. Pana si ei intra intr-un con de umbra dupa albumul „Baieti buni” (2003). Tot in 2003, Sisu este arestat pentru trafic si consum de droguri, ceea ce duce la o intrare a La Familia in intuneric. 

In afara celor de la Parazitii, hip hopul supravietuieste underground, prin cei de la C.T.C., in formatul DJ Paul, Vlad Dobrescu, Deliric1 si L Doktor, si labelul lor independent, Facem Records, la care inregistrau rapperi precum Cedry2k, Nwanda, Carbon, Aforic. Dar si prin Hades Records, care se afirma prin emcee precum Kazi Ploae si trupele Dagga (Butch, Ghismo, OzO si DJ Undoo), Veritasaga (Praetor, Jhivago, Dribbler, DJ Sonia) si Zeppelin (Praetor, Jhivago, Dribbler, DJ Sonia). Conflictul intre cele doua cele mai importante case de discuri din Romania va lua amploare in 2008, in urma unei altercatii intre Vlad Dobrescu, pe de o parte, si Kazi Ploae cu Butch pe de alta parte.

In genul gangsta rap din Romania in perioada respectiva se remarca Nane, cel care a facut o practica des intalnita la rapperii romani lansarea de mixtape-uri, dar si intregistrarea pe negative luate de la aristi de afara, precum Tupac sau 50 Cent. 

O scurta istorie a hip-hopului din Romania, din 90 si pana in 2000

Hip hop-ul a aparut prin anii 60, in New York, si a ajuns in mainstream prin anii 80 prin Statele Unite. Emcee ca Tupac sau Biggie Smalls au contribuit la raspandirea rapului in afara Americii, si usor usor a prins si prin alte tari. In Romania, cultura hip-hop a patruns in tara in primii ani de dupa Revolutie, atunci cand tinerii de atunci au capatat, pentru prima oara, acces liber la muzica din afara, dar mai ales dintr-o dorinta de a se manifesta si exprima artistic in noul context politic si social plin de probleme al anilor ’90. In vremea respectiva, nu era internet, se cumparau casete aduse in tara  prin contra-banda, se cumparau albume. Cine asculta rap il si facea. La inceput, ori erau copiate si traduse piesele din America, ori artistii sau trupele aparute in perioada respectiva cantau piese in engleza. In primii ani din 90, au inceput sa patrunda si pe la radio, existand posturi independente, precum „Hip-Hop Radio Show”, realizata de DJ Sleek alaturi de Daddy Love si Abdul Shabbazz intre 1991 si 1992, pe Radio Nova 22. Emisiunea respectiva nu a mai primit licenta din cauza exprimarii impotriva clasei politice, evident. 

In perioada respectiva au inceput sa apara si primele trupe autohtone. Prima formatie de rap din Romania este considerata trupa Vorbire Directa, formata din MC Robby si DJ Cristi, insa cu o activitate extrem scurta, din ‘93 pana in ‘95, perioada in care au scos doar trei piese. Apoi au aparut si cei de la Cimitiru Bellu, cu Marian Velicu „Colonelu’” si „Bobby” Georgescu, care au capatat putin mai multa popularitate prin piesele lor cu caracter anti-social, dar si prin conflictul lor cu M&G

Apare la scurt timp si R.A.C.L.A. (Rime Alese Care Lovesc Adanc), una dintre cele mai influente trupe de rap din Romania, formata din frații Ionescu, Calin si Dan, aka Rimaru si Clonatu’. R.A.C.L.A, care in 1995 a lansat „Rap-sodia efectului defectului”, primul album de hip hop romanesc. Dupa retragerea lui Clonatu’ in 1997, trupa a cunoscut o perioada in care si-au schimbat componenta des, cu K-Gula si ulterior Connect-R cantand alaturi de Rimaru pe viitoarele albume. Cam in aceeasi perioada au aparut si Parazitii, B.U.G. Mafia, Getto Dacii, Morometzii, Da Hood Justice, urmate prin 96-98 de trupe ca La Familia sau Controlul Tehnic de Calitate (C.T.C). 

Cum hip-hop-ul american era impartit intre East Coast si West Coast, nu a durat mult pana sa apara un astfel de conflict si intre trupele de la noi. Creandu-se astfel doua grupari: R.A.N.-S. (Racnetul Agoniei Nationale – Sindicat), cu directia Est (R.A.C.L.A., Parazitii pentru o scurta perioadă, Delikt, Da Hood Justice, Klansmen sau Getto Daci), și Cartelul (B.U.G. Mafia, La Familia, Gangsta Clique, Brotha In Black, M&G sau Demonii), cu accente dinspre Vest, conflicte ce au dus ulterior si la o rivalitate a cartierelor din Bucuresti. Cel mai notabil fiind conflictul intre R.A.C.L.A., trupa din Gara de Nord, si B.U.G. Mafia din Pantelimon.

Daca ai un iPhone, trebuie sa stii ca esti ascultat in permanenta

Apple este acea corporatie care vrea sa para diferita intr-o lume a technologiei in care stim foarte bine practicile unor companii ca Google si Facebook. Care te monitorizeaza atent, pe oriunde mergi, ce faci, cu cine esti prieten, si asa mai departe. In 2019, un an in care corporatiile respective sunt puse in fata faptului implinit de a fi judecate pentru politicile de incalcare a confidentialitatii utilizatorilor in care s-au angajat in ultimul timp, Apple si-a schimbat discursul in a miza pe intimitatea pe care serviciile sale ti-o ofera. Asta in conditiile in care si compania din Copertino se confrunta cu problemele sale, in afara de ipocrizie si de scaderea vanzarilor pentru iPhone, care sunt unele dintre cele mai mari probleme cu care se confrunta in momentul de fata. Cea mai mare dintre probleme ar fi, teoretic, politicile antitrust in care compania se infunda din ce in ce mai adanc. 

Apple a fost data in judecata de catre Spotify la Comisia Europeana pentru ca dezavantajeaza acest serviciu pe App Store, si pe iOS in general, cerand taxe fabuloase pentru mentinerea acestuia pe magazinul sau de aplicatii si dezavantajand serviciul in favoarea Apple Music, cel mai mare concurent al Spotify pe piata de music streaming. Pentru ca na, Spotify e mai bun pentru telefoanele ce utilizeaza Android, cel putin dupa ce corporatia americana s-a asigurat de faptul ca rivalitatea dintre cele doua va lua proportiile Android vs iOS. In fine, evident ca Spotify nu e singura victima a politicii anti-concurenta a Apple, ceilalti pur si simplu nu au resursele necesare pentru a ii da in judecata. Desi Apple in instanta nu e de speriat, avand in vedere faptul ca a pierdut un proces cu proprietarul unui service independent de reparatii iPhone din Norvegia.

Revenind la subiect, ipocrizia Apple in legatura cu protejarea vietii private si atacurile directe mascate asupra Facebook si Google sunt dezgustatoare. Apple le taie accesul acestor doua corporatii la datele tale prin plugin-uri instalate pe Safari, in timp ce foloseste Siri sa te monitorizeze ei. Spre deosebire de Google sau Amazon, Apple nu foloseste profilarea utilizatorilor ca sa facă Siri un asistent mai bun. Insa, inregistrarile pe care le colecteaza de la utilizatori, chiar si in mod accidental, sunt trimise catre echipe de analiza. Ceea ce inseamna ca angajatii de la Apple au auzit in nenumarate randuri utilizatori care faceau sex, comandau droguri, sforaiau, sau orice faceau in timp ce li se activau “accidental” inregistrarile pentru Siri. 

Apple sustine ca nu sunt conectate inregistrarile cu datele de identificare ale utilizatorilor. Mai mult, compania a declarat ca mai putin de 1% din activarile zilnice de pe Siri sunt folosite. Si acelea au doar cateva secunde. Cateva secunde care sunt de ajuns pentru a putea asculta, in general, suficient de multe chestii pe care le fac utilizatorii. Sunt sigur ca inregistrarile nu raman doar in baza lor de date atat timp cat este vorba despre o activitate penala. Corporatiile si politia au parteneriate stranse, deci ai grija ce faci pe smartphone-ul tau.

Incendiile din Amazon. Unul dintre subiectele ignorate de mass-media

Cea mai mare padure din lume este in flacari de saptamani intregi, iar presa a ignorat in cea mai mare parte acest aspect. Am vazut imagini recente in privinta acestui incediu, care a ajuns sa afecteze pana si vremea. Noptile in Sao Paolo sunt mai lungi de la o vreme; adica de cand fumul gros care s-a ridicat deasupra norilor orasului a transformat ora de pranz in miezul noptii. Sunt cateva zile de cand am vazut imaginile respective, iar de atunci nu s-a oprit incendiul respectiv; din contra, a continuat in proportii din ce in ce mai mari. Evident, e o situatie din ce in ce mai grava, avand in vedere viteza cu care arde, la urma urmei, cea mai mare padure tropicala a lumii. Si sunt indicii in ceea ce priveste faptul ca dezastrul nu se va opri aici, urmand sa aiba urmari mai grave. Cat de grave? Doar timpul se va pronunta in privinta acestui subiect.

De remarcat, totusi, este faptul ca viteza cu care arde aceasta padure tropicala este una record. Pentru brazilieni, nu e o situatie atat de neobisnuita, avand in vedere faptul ca s-au detectat aproape 73.000 de incendii in zona respectiva inca de la inceputul anului, cele mai multe dintre acestea avand loc in 2013. Tocmai anul in care Institutul National de Cercetari Spatiale a inceput sa observe cu un ochi mai atent situatia. Iar daca inca nu intelegi cat de grava e situatia, sa zicem ca o suprafata de aproximativ un teren si jumatate de fotbal american este distrusa in fiecare minut in zona respectiva. Iar cel mai alarmant fapt este faptul ca inca nu a ars intreaga padure, insa atunci cand se va intampla si acest lucru, mi-e frica sa ma gandesc la consecintele pe care le va avea nu doar pentru brazilieni. Ci si pentru oxigenul planetei. Avand in vedere suprafata de teren ce arde incontinuu, am motive serioase sa ma gandesc la impactul pe care il va avea in privinta aerului respirat. Mai ales pentru faptul ca asigura 20% din oxigenul planetei. Un procent urias.

Subiectul, desi nu are prea multa expunere in mass media, este unul dintre cele mai dezbatute subiecte pe internet. Se arunca cu vina aiurea, dintr-o parte in alta. Unii sustin ca devina ar fi presedintele Braziliei, Jair Bolsonaro, care la randul lui da vina pe ONG-uri. Altii sustin ca devina ar fi intreaga rasa umana. Eu unul tind sa inclin spre a doua teorie, desi simpatizez cu ambele. In fine, Bolsonaro a avut o reactie suficient de limitata in privinta acestui aspect, pana cand a fost presat de ONU si de liderii europeni sa ia mai multa atitudine. Ce presedinte si-au ales brazilienii…In fine, solutia presedintelui Bolsonaro este sa trimita in Amazon 44.000 de trupe care vor incerca sa stinga incendiile din padurea tropicala. Nu stiu in ce masura va avea succes acest demers, insa sper sa reuseasca in timp sa-l stinga.

Google cade pe locul 3 in topul producatorilor de smart speakere

Google este o companie care, mai nou, pe langa afacerea cu cel mai mare motor de cautare al lumii, incearca sa se implice si in alte domenii pentru a obtine maximul din ce se poate obtine in aceasta industrie a tehnologiei. Spre exemplu, experimentul Android a fost unul cat se poate de reusit, aflandu-se pe majoritatea telefoanelor mobile care nu contin iOS; iar vanzarile pentru smartphone-urile companiei au crescut considerabil odata cu lansarea noilor sale modele mid-range, Google Pixel 3a si 3XL.

In ciuda acestor afaceri care merg excelent, compania care detine cel mai mare motor de cautare din lume a facut un pas in spate la unul dintre capitolele pe care punea cel mai mare accent, deoarece acum a ajuns pe locul trei pe piata mondiala de boxe inteligente, sau smart speakere. Si-a pierdut locul 2 in fata companiei chinezesti Baidu, care a vandut un numar semnificativ de speakere clientilor sai de pe piata sa unica din China. Prin urmare, si dovada importantei pietii chinezesti in tehnologie. Ca un reper, piata chinezeasca este cea care mai mentine Huawei pe locul 2 in productia mondiala de smartphone-uri dupa ce vanzarile companiei in Europa si America de Nord au scazut, data fiind si absenta pe piata din Statele Unite. In fine.

Amazon ramane în topul pietei globale de smart speakere, potrivit unei analize a cercetarilor de piata Canalys in raportul lor pentru trimestrul al doilea din 2019, lansat luni. Plasarea producatorului Google Home in acest top este o surpriza, deoarece Google si Amazon au fost in mod regulat principalele rivale atunci cand venea vorba despre productie si vanzari de gadget-uri mai sofisticate, mai ales atunci cand acestea sunt smart speakere. Cu alte cuvinte, cele doua companii americane isi disputau suprematia la acest capitol. Acum insa, Baidu a incheiat trimestrul cu 4,5 milioane de unitati livrate, depasind cifra de 4,3 milioane a celor de la Google. Amazon a livrat 6,6 milioane de unități.

In ciuda faptului ca raportul infatiseaza o crestere semnificativa pentru piata globala de boxe inteligente, una in valoare de 55,4%, ajungand la 26,1 milioane de unitati in al doilea trimestru, piata din Statele Unite a inregistrat o scadere de 2,4%, cu 6,1 milioane de unitati livrate. Practic, tocmai americanii s-au plictisit de aceste dispozitive pe care, culmea, tot ei le cumparau in prostie pe vremuri.

“Tranzitia Google la brandul Nest, in timp ce dezvolta display-uri inteligente s-a dovedit a fi o provocare, mai ales ca a inceput sa-si extinda ecranul inteligent Nest Hub la nivel global”, a spus analistul senior Canalys, Jason Low in cadrul raportului respectiv. “Google necesita urgent un portofoliu de difuzoare inteligente care nu este afisat pentru a reinnoi interesul consumatorilor, precum si o strategie de marketing robusta pentru a-si construi brandul Nest in afara SUA.”

China, pe de alta parte, conduce la capitolul piata de boxe inteligente. Chinezii au cumparat 12,6 milioane de boxe inteligente, ceea ce a fost mai mult decat dublul volumului din SUA.

Statele Unite ar fi ajuns la un acord cu Franta in vederea taxei digitale a guvernului de la Paris

Statele Unite ale Americii ar fi ajuns la un acord cu Franta in legatura cu o noua lege franceza, care ar putea forta gigantii tehnologici americani sa plăteasca mai multe taxe pentru bugetul de stat. Presedintele francez, Emmanuel Macron, a declarat reporterilor, luni, ca companiile tehnologice americane care plătesc impozitul vor putea sa-l deducă, potrivit celor de la Reuters. La 11 iulie, Senatul Frantei a aprobat proiectul de lege creand o taxa de 3% pentru companiile mari de tehnologie care ofera servicii utilizatorilor francezi. Acesta ar putea avea un impact major asupra gigantilor americani precum Apple, Facebook, Amazon si Google. 

Franta a aprobat legea privind impozitarea la o zi după ce administrația Trump a anuntat ca intentionează sa investigheze in ce masura impozitul digital planificat se poate dovedi a fi o practica de concurenta neloiala printr-o discriminare adusa companiilor americane. “Am lucrat mult pe baza bilaterala, avem o intelegere pentru a depasi dificultatile dintre noi”, a spus Macron pentru presa luni, vorbind alaturi de presedintele SUA, Donald Trump, dupa summitul G7 din Franta. In marturia redactata de catre cei de la Google impotriva impozitului, Nicholas Bramble, avocatul politicii comerciale a companiei, a numit-o „o îndepartare accentuata de regulile fiscale de lunga durată.

In iulie, Trump a sugerat ca vinul francez ar putea fi supus unui nou tarif datorita a ceea ce el a numit „prostia” lui Macron in legile fiscale franceze. “Tocmai ce Franta a emis o taxa digitala marilor noastre companii americane de tehnologie. Daca cineva le impoziteaza, ar trebui sa fie tara de origine, SUA”, a replicat Trump. “Vom anunța în scurt timp o acțiune reciprocă substanțială asupra nebuniei lui Macron. Întotdeauna am spus că vinul american este mai bun decât vinul francez!”

O reprezentare americana a noilor reguli ale Frantei va fi realizata de reprezentantul american al comertului Robert Lighthizer. Va fi o sonda 301, de acelasi fel, care a dus la noi tarife asupra Chinei anul trecut. “Statele Unite sunt foarte ingrijorate de faptul ca impozitul pe serviciile digitale, care este de asteptat sa treaca de senatul francez maine, vizeaza in mod nedrept companiile americane”, a spus Lighthizer intr-o declaratie in iulie, cu putin timp ca masura sa fie adoptata de catre Senatul de la Paris. “Presedintele a indicat sa investigam efectele acestei legislatii si sa stabilim daca este discriminatorie sau lipsita de ratiune si impovareaza sau restrictionează comertul Statelor Unite.”

Noua lege franceza in mod direct afecteaza companiile care realizează venituri de cel putin 750 de milioane de euro in intreaga lume – în jur de 844 milioane de dolari – precum si 25 de milioane de euro din vanzari digitale în Franța. In ultimul deceniu, atat guvernul francez, cat si Uniunea Europeana au demarat anchete impotriva companiilor ca Apple, Google, Amazon si Facebook pentru a stabili daca acestea platesc suficiente impozite.

Contactate pentru comentarii de catre publicatiile din presa americana, Casa Alba, Apple, Facebook, Twitter, Spotify si Internet Association nu au oferit un raspuns concret. In locul unui comentariu, Google a indicat marturia lui Bramble de saptamana trecuta.

Activistii ii provoaca pe candidatii la Casa Alba sa semneze actul de neutralitate al internetului

Sustinatorii neutralitatii internetului spun ca nu sunt suficiente asigurarile si promisiunile pe care le fac candidatii democrati la presedintia Statelor Unite la alegerile din 2020 in privinta restabilirii regulilor de internet deschise din era Obama. Acestia doresc ca respectivii sa semneze un angajament, care include contributii de campanie continua din partea atat a industriei broadband, cat si a grupurilor de lobby. Aproximativ 20 de grupuri si-au unit fortele pentru lansarea unui site luni, in care le solicita candidatilor prezidentiali din Partidul Democrat sa investeasca in ceea ce spun ca sustin.

“Abrogarea neutralitatii internetului a FCC a ignorat vocile a milioane de la nivelul intregului spectru politic, ceea ce a sfarsit a fi unul dintre cele mai mari si mai nedemocratice cadouri pentru industria telecomunicatiilor pe care le-am vazut vreodata”, a spus Mark Stanley, un purtator de cuvant al grupului Demand Progress, spunea intr-o declaratie. Senatorii Bernie Sanders si Elizabeth Warren sunt candidatii prezidentiali democrati care se dau mari sustinatori ai neutralitatii netului. Dar grupurile care se implica in lupta pentru a restabil regulile din epoca Obama vor ca candidatii sa mearga mai departe in demersurile lor. Alte grupuri care impuneau candidatii sa se inscrie in acest demers au fost People for the American Way, Color of Change, Kos Daily, Common Cause, Fight for the Future si Democracy for America.

FCC, condusa de catre republicani, a abrogat, in mod controversat, neutralitatea internetului in 2017, la doi ani dupa ce democrații, care au condus apoi FCC, au votat sa le instaleze. Regulile, care interziceau furnizorilor de servicii de internet sa blocheze sau sa incetineasca traficul de internet, de asemenea, au reclasificat banda larga ca o utilitate publica, oferind celor de la FCC mai multa autoritate in a reglementa companiile de telefonie si cablu care furnizează servicii in banda larga.

Pana si industria broadband s-a opus vehement regulilor, sustinand ca ar afecta investitiile in retele. Abrogarea a fost contestata in instanța federala si se asteapta o decizie oficiala in privinta acestui proces din moment in moment. Neutralitatea internetului a devenit o problema partizana intre republicani si democratii din Congres, care au promis sa restabilească regulile din 2015. Republicanii, pe de alta parte, sustin conceptul de neutralitate a internetului, dar nu si reclasificarea broadband. .

La inceputul acestui an, Camera Reprezentanților a aprobat un proiect de lege care va restabili reglementările din epoca Obama, inclusiv restabilirea clasificării utilitatilor broadband. Liderul republicanilor din Senat, Mitch McConnell a refuzat sa permită un vot asupra legislatiei si a numit proiectul de lege „mort la sosire”. Aproape toti democratii din 2020 au declarat ca sustin neutralitatea internetului si mai mulți candidați, inclusiv Bernie Sanders, Elizabeth Warren, Amy Klobuchar, Kirsten Gillibrand si Kamala Harris. Primarul Pete Buttigieg din South Bend, Indiana, si-a exprimat si el suportul pentru reglementarile vechi. Toti acesti candidați au promis sa numească comisari FCC care sa restabileasca vechile reguli. Dar grupurile de neutralitate pro-net spun ca isi doresc ca acesti candidati sa mearga mai departe de promisiuni. Le-ar placea, de asemenea, sa promita ca nu vor lua contributii de la companii de telefonie sau cablu.

Apple lanseaza noul iPad 10.2, o tableta cu un ecran mai mare si Apple TV Plus gratuit

Atunci cand vine vorba despre conferinta de acum o saptamana, de la sediul corporatiei, in Copertino, cei de la Apple au lansat 3 noi iPhone-uri, plus un nou Apple Watch, dar a existat un efort si pentru lansarea unei tablete. Nu, nu este un iPad Pro, ci mai degraba un iPad accesibil, al 7-lea gen, la pretul de 329 de dolari americani. Aceasta suma ar insemna undeva pe la 1412 lei romanesti, in banii nostri. Il poti numi iPad (2019) sau chiar iPad 10.2, dar ideea de baza a acestui nou model este urmatoarea: prezinta un ecran cu o diagonala mult mai mare, de la 9.7 inchi la ultimul model la 10.2 inci la aceasta. Motiv pentru care tableta are si numele pe care il are in momentul de fata.

Specificatii

Dimensiuni: 250.6 x 174.1 x 7.5 mm

Greutate: 483 g

Ecran: Display Super AMOLED, cu diagonala de 10.2 inch, rezolutia de 1620 x 2160 pixeli si raportul de aspect de 4:3

Procesor: Apple A10 Fusion (16 nm)

Protectia ecranului: Sticla rezistenta la zgarieturi, acoperire cu o folie

Memorie RAM: 2 GB 

Spatiu de stocare: 32 / 128 GB

Baterie: 3.2 Wh

Camere foto: senzor de 8 MP, cu diafragma f/2.4, 31mm (standard), 1.12µm, AF, HDR

Camera frontala: senzor principal de 1.2 MP, cu diafragma f/2.2, 31mm (standard), Face Detenction, HDR, panorama

Porturi: USB-C, jack audio de 3.5 mm

WLAN: Wi-Fi 802.11 a/b/g/n, dual-band, Wi-Fi Direct, hotspot

Senzori: Accelerometru, giroscop, proximitate, busola, ANT+

Sistem de operare: Android 7.1 Nougat, actualizabil pana la versiunea Android 8.0 Oreo

Culori: Silver, Gold, Space Gray

SIM: dualSIM

Pret: In jur de 300 de euro (1412 lei)

Caracteristici

Noul iPad are acelasi procesor Apple A10 Fusion ca si cel al predecesorului sau si suporta, de asemenea, originalul Apple Pencil, insa nu si cea mai noua versiune a acestui micut accesoriu. Exista, de asemenea, suport pentru o tastatura inteligenta de dimensiuni complete, care este placut de vazut. Noua tableta va aparea in magazine la data de 30 septembrie si ar trebui sa fie mai ieftin pentru scoli, colegii si alte astfel de institutii, fiind disponibil la 299 de dolari americani. 

iPad 10.2 are o rezolutie de 2160 x 1620 de pixeli si suporta un volum de luminozitate de pana la 500. Este o usoara crestere a numarului de pixeli de la predecesorul sau, care avea un ecran de 2048 x 1536 pixeli. Amprenta se vede, de asemenea, atunci cand vorbim despre greutatea si lungimea acestuia, tableta avand 1.1 kilograme si 9,8 x 6,8 x 0,3 inch. Mai avem un buton Home cu senzor Touch ID, plus o camera pe spate de 8 megapixeli si un shooter frontal de 1.2 MP. Un bonus de bun venit este Apple TV Plus, pachet pentru un an gratuit. Exista, de asemenea, suport pentru noul serviciu de jocuri Apple Arcade.