Orange a lansat primul telefon 5G

Orange este reteaua telecom care va aduce 5G in Romania. Si pentru asta, era normal sa ofere clientilor si un telefon prin care acestia sa poata accesa acest serviciu in primul rand. Evident, este un model propriu, dezvoltat in fabricile companiei, pentru ca nu puteau sa aduca Samsung Galaxy 5G sau Huawei Mate 30 Pro, unele dintre telefoanele care sunt compatibile cu noua retea de date mobile. Astfel, cei de la Orange aduc in Romania primul  telefon care este perfect compatibil cu tehnologia 5G, un model pe care l-a denumit Orange Neva jet. Evident, acest model ajunge in Romania cu o oarecare intarziere, cum de altfel e si normal pentru noi, intrucat telefonul a fost testat prima data in Polonia, acolo unde francezii sunt mai avansati atunci cand vine vorba de a dezvolta reteaua 5G.

In orice caz, acest lucru este intr-o oarecare masura normal, mai ales avand in vedere faptul ca cei de la Orange si-au petrecut majoritatea anului laudandu-se cu faptul ca ei sunt cei care vor implementa aceasta noua generatie de date mobile in cateva orase importante din tara noastra. Evident ca nu va fi disponibila aceasta tehnologie in toata tara, mai ales pentru faptul ca nu avem infrastructura necesara pentru ca acest lucru sa fie posibil in primul rand. Insa, e bine ca macar cele mai importante orase ale tarii vor beneficia de aceste servicii. Desi, sincer sa fiu, 5G nu se anunta cine stie ce progres tehnologic, iar in Romania sunt multi cei care considera ca aceasta tehnologie este complet inutila. Si este si a doua categorie, care de abia asteapta sa flexeze telefoane cu conexiune 5G si viteze de descarcare ultra-rapide. In orice caz, aceasta este o perioada in care operatorii telecom testeaza diverse zone pentru a vedea cand poate fi lansata noua retea de date la scara larga. Singurul lucru care se cunoaste cu certitudine este ca acest lucru se va intampla abia incepand de anul viitor.

Despre primul telefon 5G al Orange

Ornage Neva jet nu este un smartphone flagship, asa cum probabil cred ca ti-ai dat seama. Are un ecran Amoled cu diagonala de 6,47 inch ce prezinta o rezolutie full HD+, are trei camere foto (de 8, 20 si, respectiv 48 MP) si este alimentat de catre un procesor Qualcomm Snapdragon 855. Pana aici, specificatiile sunt destul de decente. Telefonul ruleaza versiunea Android Pie, a doua cea recenta versiune a sistemului de operare mobil de la Google. Un astfel de telefon costa undeva la 600 de euro, ceea ce inseamna putin sub 3.000 de lei in banii nostri. Nu este atat de mult avand in vedere cat au crescut preturile pe piata de telefoane mobile in ultimul timp. Evident, Orange mai pregateste si alte modele cu suport 5G, din gama Neva, insa toate vor fi lansate incepand de anul viitor. In orice caz, avand in vedere lipsa 5G, telefonul nu este complet functional deocamdata.

Uber nu a primit o noua autorizatie pentru activa in Londra

Fara indoiala, in momentul de fata Uber nu se afla in cea mai buna perioada a sa, fiind de luni de zile intr-o criza fara precedent in istoria companiei in urma trecerii acesteia la regimul de oferta publica. Evident, situatia companiei de ride sharing nu pare sa se imbunatateasca prea curand, in ciuda unei cresteri mai recente a rezultatelor companiei pe ultimul trimestru al anului. Care a fost o crestere destul de mica in comparatie cu cifrele pe care le inregistra Uber anul trecut. Ca sa nu mai mentionez si faptul ca rezultatele Uber in primele doua trimestre ale anului au fost cat se poate de dezastruoase. Iar pe langa faptul ca incasarile companiei au fost in situatia in care au fost, au mai si plecat o gramada de oameni din consiliul administrativ al companiei si au fost concediati o multime de angajati. Interesant cum Uber nu a inregistrat prea multe probleme in Romania, in ciuda problemelor financiare combinate cu reglementarile asa-numitei “legi Uber”. Din contra, in Romania, compania, impreuna cu celelalte servicii de ride sharing, au intrat in legalitate, in baza unei norme.

Insa, in alte orase din lume, Uber nu se descurca atat de bine. Sunt orase precum New Jersey, Los Angeles sau New York unde compania de ride sharing se confrunta cu probleme precum amenzi sau interdictii din partea consiliilor de administratie ale oraselor respective. Si apoi mai e si Londra, despre care la un moment dat se spunea ca ar putea fi primul oras din care compania de ride sharing se va retrage. In cele din urma, acest lucru s-a dovedit a fi adevarat, iar aceasta a fost o lovitura uriasa pentru Uber, fara indoiala. 

Autoritatea de reglementare a transportului londonez a respins, luni, oferta Uber de a-si reinnoi licenta de a opera in capitala britanica pentru inca cinci ani. Autoritatea care administreasza transportul in capitala Marii Britanii a respins cererea celor de la Uber pe baza  problemelor de siguranta pe care le prezinta compania, spunand ca cei de la Uber nu sunt „potriviti si adecvati” pentru a circula pe strazile orasului. Este a doua oara in putin de doi ani de zile cand cei de la TfL au declarat ca serviciul de ride sharing nu este potrivit pentru a detine o licenta pentru a opera la Londra. TfL a respins prima data cererea Uber pentru o noua licenta de cinci ani in septembrie 2017. Aceasta a acordat companiei o licenta temporara de 15 luni in iunie 2018, dupa o lupta publică prelungita, care a fost reinnoita cu inca doua luni in septembrie anul curent.

In tot acest timp, Uber a continuat sa-si desfasoare activitatea in oras, facand o serie de schimbari in cultura companiei, in politicile si instrumentele si functiile sale. Dar, potrivit TfL, acestea nu merg suficient de departe pentru a proteja siguranta pasagerilor.

“TfL a identificat un model de eșecuri din partea companiei, inclusiv mai multe incalcari care au pus pasagerii si siguranta lor in pericol”, a declarat autoritatea de reglementare intr-un comunicat de presa. “In ciuda abordarii unora dintre aceste probleme, TfL nu are incredere ca problemele similare nu vor reaparea in viitor, ceea ce a determinat-o sa concluzioneze ca aceasta companie nu este potrivita si adecvata in acest moment.”

O analiza a turului 2 al alegerilor prezidentiale si al urmatoarelor scrutine (eventual)

Dupa cum bine stim, presedintele Klaus Iohannis si liderul PSD Viorica Dancila sunt cei doi candidati care se vor infrunta in turul 2 al alegerilor prezidentiale. Este o lupta extrem de lipsita de balanta, o lupta in care sunt sanse in proportie de 99.9% ca Iohannis sa castige un nou mandat la Cotroceni in ciuda faptului ca mandatul sau de pana acum a fost lipsit de progrese spre acea “Romanie a lucrului bine facut” pe care o promitea in 2014. 

Desigur, presedintele ar putea acuza faptul ca nu a avut un guvern cu care sa colaboreze (lucru pe care l-a mentionat deja), avand in vedere ca majoritatea mandatului l-a petrecut cu guverne PSD (Ponta, Grindeanu, Tudose, Dancila) la conducerea tarii. Doar ca nu ar fi un argument valid avand in vedere numarul de dati cand Iohannis a preferat sa lase PSD sa-si taie singur craca de sub picioare pentru a castiga un al doilea mandat. Ii ataca in timp ce mai desemna un premier din partidul unic pentru Palatul Victoria de fiecare data cand Liviu Dragnea simtea ca pierde controlul asupra persoanei care se afla in fruntea guvernului. A avut nenumarate ocazii in care se putea lupta cu PSD, si cu demisia lui Tudose si in cazul Laurei Codruta-Kovesi, si multe altele pe care nu am chef sa le enumar acum. Insa nu a facut-o pentru ca nu voia sa rise suspendarea. Desi, cel putin in teorie, aceasta suspendare are nevoie de motive intemeiate pentru a fi validata, gen incalcari grave ale Constitutiei. Ori deocamdata nu e cazul de asa ceva. Din nou, deocamdata. Am putea vedea cat de bine se descurca Iohannis cu un guvern PNL in cel de-al doilea mandat, desi vad o repetare a tandemului Basescu-PDL (in cazul in care liberalii vor castiga si alegerile parlamentare). 

Cat despre Dancila, faptele din aproape 2 ani din mandatul de premier vorbesc de la sine. Desigur, a fost o surpriza faptul ca a reusit sa intre in turul 2, avand in vedere faptul ca era cotata la 8% iar candidati ca Dan Barna sau Mircea Diaconu pareau sa aiba mai multe sanse. Insa nimic nu se va schimba, pentru ca PSD nu mai are forta de a convinge oameni sa voteze cu Dancila in turul 2, ramane cu acelasi electorat educat precar, cu doctrina comunista, aflat in satele tarii. Viorica e la final de cariera politica, un last stand. Rezultatele din turul 2 vor rezulta in pierderea presedintiei PSD si disparitia ei de pe scena politica odata pentru todeauna. Dupa cum au spus unii, in 20 de ani nimeni nu va mai stii cine a fost Viorica Dancila.

Din pacate acesta nu este sfarsitul pentru PSD. Cu Dragnea si Dancila indepartati din fruntea partidului, cei care vor prelua PSD vor exploata greselile guvernului Orban in perioada premergatoare alegerilor parlamentare si, in functie de cat de grave vor fi, ar putea prelua din nou guvernarea. Romanii au demonstrat ca sunt un popor care nu merita altceva.

Marte are o cantitate de oxigen pe care oamenii de stiinta nu o pot justifica

Tehnologia a ajuns la un nivel la care putem… doar observa un spatiu limitat din univers. Ceea ce este in regula avand in vedere faptul ca umanitatii i-au trebuit 2 milenii pentru a ajunge de la civilizatia antica la cea contemporana (si inca nu stiu cate milenii pentru a ajunge la acest nivel de la civilizatia preistorica). Ca un rezumat, cunoastem cel mai bine galaxia care a fost numita Calea Lactee, insa cunostiintele acumulate se rezuma la Sistemul Solar (cele 9 planete care se invart in jurul Soarelui pentru ca da, sunt unul dintre cei care considera faptul ca Pluto e o planeta). De-a lungul ultimelor decenii, s-au facut descoperiri interesante in legatura cu alte planete, in special atunci cand vine vorba despre forme de viata. Acum ceva vreme, s-a descoperit o cantitate de apa pe un satelit al lui Neptun, iar acum se pare ca si pe planeta vecina s-ar afla anumite forme de viata. 

Ce-i drept, nu cunoastem foarte multe detalii in legatura cu planetele din Sistemul Solar (si poate nu le vom cunoaste pentru ceva timp de acum incolo). Insa aceasta descoperire este una extrem de interesanta. Poate intr-o zi vom evolua destul de mult incat sa putem coloniza alte planete, daca tot exista o Greta Thunberg care sa spuna ca Terra e amenintata din cauza schimbarilor climatice si ca suntem toti condamnati la moarte. 

Insa, revenind la aceasta descopereire, un lucru cunoscut de catre oamenii de stiinta este faptul ca planeta Marte nu are, in general, prea mult oxigen. Atmosfera planetei vecine este compusa, in cea mai mare parte, din dioxid de carbon intr-o proportie estimativa de 95%. Restul 5% ar fi format din: 2,6% nitrogen molecular, 1,9% argon, 1,6 oxigen molecular si 0,06% monoxid de carbon. Dar, ca pe Pamant cu anotimpurile si clima, presiunea atmosferica de pe Marte se schimba in functie de perioade ale anului. Astfel, in emisfera care se afla in perioada de iarna, dioxidul de carbon ingheata. Ceea ce inseamna, automat, faptul ca presiunea atmosferica scade si ea in acea emisfera a planetei. Prin urmare, rezultatul este o redistribuire a gazelor pentru a egaliza presiunea atmosferica la nivelul intregii planete. Un lucru care face cantitatea de oxigen de pe planeta rosie sa fluctueze, sa creasca in raport cu cantitatea de nitrogen si aragon. Ma intreb, mai in gluma, mai in serios, in ce masura acest lucru inseamna faptul ca am putea trai pe Marte doar iarna.

Ideea este ca, din cercetarile oamenilor de stiinta reiese faptul ca nivelul de oxigen creste doar in perioadele de primavara si vara, pe cand in toamna lucrurile revin exact la procentajul pe care l-am enuntat mai sus. Un lucru interesant, insa, este faptul ca variatiile de oxigen sunt extrem de diferite, iar anul acesta, nivelul de oxigen a inregistrat o crestere in valoare de 30%. De asemenea, e un lucru care ma face sa ma intreb in ce masura schimbarile climatice de pe Pamant afecteaza si planeta rosie. 

Aplicatiile Microsoft Office se contopesc intr-o singura aplicatie, pe iOS si Android

Doresti sa ai parte de toate aplicatiile populare Microsoft Office pe un dispozitiv iOS sau Android? In curand nu va trebui sa descarci versiuni individuale de Word, Excel si PowerPoint pentru a le utiliza. In cursul zilei de luni, cei de la Microsoft au dezvaluit faptul ca acestia au inceput sa testeze public o noua versiune a aplicatiei Office care combina toate cele trei aplicatii intr-una singura. Gigantul tehnologic a facut acest anunt in cadrul conferintei sale Ignite, care a avut loc in Orlando, Florida. In noua aplicatie – disponibila acum ca o previzualizare publica pe Android si ca o versiune beta prin programul Apple Test Flight din Apple – vei putea crea noi documente, prezentari si foi de calcul, dar vei putea si sa editezi sau sa vizualizezi documente existente. Vei putea, de asemenea, sa „extragi o imagine a unui document” si sa o transformi intr-un fisier Word editativ, sa creezi si sa semnezi PDF-uri sau sa „transformi tabele dintr-o pagina tiparita intr-o foaie de calcul Excel”.

Aplicatiile individuale ale Microsoft au fost populare pe mobil. Toate trei se claseaza intre primele 25 de aplicatii la capitoilul productivitate pe iOS, in timp ce fiecare aplicatie a fost descarcata de peste 1 miliard de ori pe Android. Cu toate acestea, Google a oferit o concurenta puternica celor de la Microsoft pe telefonul mobil, cu aplicatiile Docs, Slides and Sheets din setul sau de instrumente G Suite, care este mult mai bun pentru Android decat pentru iOS. In ciuda acestui fapt, instrumentele de productivitate ale Microsoft Office 365 preiau pozitia generala pe dispozitive, potrivit unui raport din 2018 al firmei de securitate cloud Bitglass. In 2016, Office 365 a avut mai mult de doua ori mai multe implementari decat G Suite pe domeniul de afaceri, cu 56% fata de 25%.

Cei de la Microsoft sustin ca noua aplicatie mobila Office nu va inlocui cele trei aplicatii individuale deja existente. „Stim faptul ca unii utilizatori ar putea avea nevoie sa foloseasca una dintre aplicatii si este alegerea consumatorului sa instaleze aplicatia care se potriveste cel mai bine nevoilor lor”, a declarat un purtator de cuvant al companiei pentru publicatia americana CNET. „Cu toate acestea, daca folosesti toate aplicatiile de baza, iti recomandam sa utilizezi aceasta noua aplicatie Office, deoarece inseamna ca trebuie doar sa instalezi o singura aplicatie – si va ocupa de fapt mai putin spatiu.” Da, e mai avantajos pentru utilizator sa acceseze o aplicatie care sa-i puna la dispozitie toate cele trei optiuni si sa ocupe si mai putin spatiu de stocare. 

Combinatia de aplicatii Office pentru iOS si Android urmeaza a fi lansata de catre cei de la Microsoft in cursul lunii februarie. Aplicatia care va oferi acces la toate aplicatiile de productivitate Office intr-o singura fereastra urmeaza a fi un succes printre cei care isi doresc sa aiba acces la toate serviciile celor de la Microsoft intr-un mod mai simplu. Lansarea generala a noii aplicatii Office va avea loc in cadrul „primei jumatati a anului viitor”.

Ungaria sfideaza Statele Unite in cazul tehnologiei Huawei si 5G

Cu Fidesz si Viktor Orban la conducere, Ungaria si-a luat acea imagine de copil rebel in Uniunea Europeana. Daca vorbim despre noul val de lideri autoritari aparuti in tari democratice, Recep Tayyip Erdogan, presedintele Turciei, are cea mai echilibrata politica: in afacerile interne, pune in balanta politicile seculare kemaliste care stau la baza Turciei moderne cu propriile conceptii islamiste si ideologia mai stransa fata de Impreiul Otoman, iar in cele externe incearca sa mentina relatii bune atat cu Statele Unite, NATO si Uniunea Europeana, cat si cu Rusia. Asta asa ca o idee; spre deosebire de Erdogan, Orban nu a ezitat sa se certe cu lideri ai Uniunii Europene pe mai multe subiecte si nu ezita nici atunci cand vine vorba despre subiectul Huawei si 5G. Comparatia cu Erdogan am facut-o strict pentru faptul ca si Ungaria lui Orban incearca sa mentina relatii bune cu Rusia, din nou, ca idee. 

Cat despre Huawei, nu mai trebuie sa spun absolut nimic, cazul este arhi-cunoscut pana in momentul de fata. Romania se confirma cu decizia Statelor Unite, iar Huawei s-ar putea sa se trezeasca fara dreptul de a participa la dezvoltarea infrastructurii 5G in tara noastra, mai ales acum cu venirea lui Ludovic Orban si a PNL la guvernare (despre numele asemanatoare de premieri Ungaria-Romania, intr-un alt articol in viitor). Pe langa SUA, Australia si Noua Zeelanda au sanctionat si ele Huawei. In Europa, insa, parerile sunt impartite. Germania a acordat o sansa companiei chinezesti, iar Marea Britanie ar fi pregatita sa procedeze la fel, in ciuda faptului ca a vrut sa pastreze o pozitie oarecum neutra in acest sens pana acum. Evident ca vor lua decizia de a colabora cu Huawei, doar e o companie care isi vinde expertiza mult mai ieftin, iar pentru asta Boris Johnson e in stare sa riste un conflict cu SUA. 

Dintre toate tarile europene, pana acum Ungaria a avut pozitia cea mai raspicata in acest sens. Pentru a mia oara, Orban acuza Occidentul de ipocrizie si sustine ca nu a identificat absolut nicio problema cu Huawei pana in prezent. In concluzie, guvernul maghiar va trata compania la fel ca pe oricare alt furnizor in momentul in care va acorda licentele pentru reteaua 5G. Din nou, avand in vedere calitatea retelei de internet in Ungaria (am fost acolo si stiu despre ce vorbesc), dar si a faptului ca Huawei ofera servicii la un pret mai mic, era o decizie oarecum fireasca. 

Prin urmare, exista posibilitatea ca Ungaria sa colaboreze cu Huawei atunci cand vine vorba despre reteaua 5G. Secretarul general al Uniunii Internationale pentru Telecomunicatii, Houlin Zhao, susține ca l-a intrebat pe Orban cand ar putea fi lansata reteaua 5G si la vecini. „Mi s-a spus ca progresele sunt destul de bune si ca, daca totul se va derula conform calendarului, probabil ca pana la sfarsitul anului Ungaria va iîncepe serviciile comerciale 5G”, a spus Zhao, aflat intr-o vizita la Budapesta.

Putin a schimbat internetul pentru a opri atacurile cibernetice americane

Dupa cum spuneam intr-unul dintre articolele mele precedente, tarul Rusiei, Vladimir I Putin, promulgase o lege care permitea autoritatilor sa dezvolte propria retea de internet si sa aiba un control mai amanuntit asupra lucrurilor pe care le vad cetatenii. Cu alte cuvinte, Putin dadea startul procesului de deconectare al Rusiei de la serverele globale de internet in dauna serverelor proprii. Evident, cu un internet controlat direct de catre statul rusesc. Mi se pare amuzant faptul ca, in timp ce Partidul Rusia Unita este un partid de dreapta (sau extrema dreapta) in teorie, regimul lui Putin este oarecum similar cu un regim comunist (ceea ce nu e de mirare avand in vedere faptul ca Putin a fost in KGB, la urma urmei). Nu chiar ca cel al Chinei, unde tovarasul Xi Jinping vrea sa fie Mao Zedong versiunea 2.0., insa in regimul lui Putin exista elemente comuniste atunci cand vine vorba de controlul statului. Desi doctrina lui inclina mai mult spre extrema dreapta, nationalism si conservatorism rusesc cu tenta de populism de dreapta. Iar unii inca mai spun despre Belarus ca este ultima dictatura a Europei in conditiile in care exista state precum Rusia tarului Putin si Turcia sultanului Erdogan. 

In fine, se pare ca in afara de controlul mai bun asupra populatiei, unul dintre motivele pentru care Putin ar vrea ca Rusia sa treaca la propria sa retea de internet este pentru a evita atacurile cibernetice americane. Pentru ca exista un razboi cibernetic puternic intre hackerii americani, de o parte, si hackerii rusi de cealalta. Bine, America mai e atacata si de catre hackeri chinezi, iranieni si nord-coreeni, insa doar China mai reprezinta o amenintare in afara de Rusia. Iranul si Coreea de Nord sunt doar niste state care intretin relatii bune cu amandoua si care au pretentii de a avea pe mana un armament nuclear in ciuda tratatelor in acest sens (nu ca Israelul nu ar incalca tratatele detinand armament nuclear cu sprijinul american, dar e vorba despre double standard). 

Legea internetului suveran a fost promulgata in mai. Acum, sunt rapoarte care spun ca s-au facut pregatirile finale pentru ca Putin, sa deconecteze Rusia de la reteaua de internet mondial, daca acest lucru este „necesar”. Politic, rațiunea pentru aceasta mutare este apararea statului in caz de „amenintari la adresa stabilitatii, securitatii si integritatea funcționarii internetului si a retelei de comunicații publice.” Prin care se poate intelege evitarea unui atac cibernetic din partea unui hacker american. Nu ca Rusia nu ar ataca cibernetic America, caz in care ar avea un avantaj major. Pentru ca hackerii rusi cunosc platforma de internet la nivel mondial, insa RuNet ar urma sa fie o necunoscuta pentru americani o perioada buna de timp. 

Autoritatea federala de comunicatii din Rusia a instalat echipamentele RuNet pe toate telefoanele si ISP-urile in termen de pregatire. Se estimeaza faptul ca tranzitia completa a Rusiei de la reteaua globala de internet la RuNet ar putea fi completa pana la inceputul anului 2020.

FCC va interzice echipamentele Huawei si ZTE din programul federal de subventii

Am vorbit despre faptul ca, in conditiile in care Statele Unite au cautat, mai mult sau mai putin, sa incheie razboiul comercial cu China in ultimele luni de zile, Trump a usurat putin din sanctiunile impuse celor de la Huawei. Destul de mult incat sa le permita sa faca afaceri cu companiile americane pentru anumite tranzactii in cazul in care acestea obtin licenta necesara pentru a fi demarate; evident, trebuie ca aceste afaceri sa nu prezinte un risc pentru securitatea natuionala a tarii. Desi razboiul comercial dintre SUA si China s-a incheiat, mai mult sau mai putin, atunci cand cele doua mari economii ale lumii au ajuns la un acord preliminar prin care au fost anulate tarifele pentru marfurile fabricate in China (care erau planificate sa intre in vigoare la mijlocul lunii), politica SUA in ceea ce priveste companiile tech chinezesti ramane aceeasi. Mai ales atunci cand vine vorba de Huawei (si de ZTE, desi nu prezinta o amenintare atat de mare precum producatorul de smartphone-uri).

Comisia Federala de Comunicatii intentioneaza sa reduca finantarea operatorilor de telefonie wireless care folosesc echipamente pe care agentia spune ca ar putea prezenta un risc de securitate nationala. FCC a declarat luni ca va vota luna viitoare pentru a opri operatorii care primesc bani ai Fondului Serviciului Universal din achizitionarea de echipamente de la companii precum Huawei si ZTE, despre care agentiile de securitate naționala din Statele Unite spun ca ar putea spiona comunicatiile americane. Agentia examineaza, de asemenea, posibilitatea de a avea nevoie sa solicite unor retele de transportatori din mediul rural care primesc fonduri USF pentru a inlocui echipamentul de la acesti furnizori chinezi si alte companii care ar putea reprezenta o amenintare la adresa securitatii nationale a SUA. In plus, cei de la FCC exploreaza modul in care guvernul ar trebui sa contribuie la finantarea acestui efort.

Din nou, problema principala cu Huawei si ZTE o constituie presupusa relatie confortabila pe care aceste doua companii ar avea-o cu guvernul chinez. Oficialii de securitate nationala se tem de faptul ca echipamentele de la acesti producatori ar putea fi utilizate cu scopul de a spiona alte tari si companii cu care aceste doua companii lucreaza la infrastructura 5G. In mai, presedintele Trump a emis un ordin executiv care interzicea complet noile echipamente Huawei din retelele de comunicatii americane. Si intrezicea in general celor de la Huawei sa mai faca afaceri cu companiile americane, insa pozitia s-a schimbat in timp dupa cum spuneam si mai sus. Evident, atat Huawei, cat si ZTE au negat ca echipamentul lor ar putea fi folosit pentru a spiona sau pentru a compromite securitatea SUA.

Presedintele FCC, Ajit Pai, a propus pentru prima data in martie 2018 interzicerea companiilor care prezinta un risc pentru securitatea nationala a tarii, indicand cele doua companii chinezesti in mod subtil. Evident ca la vremea respectiva nimeni nu se gandea in mod special la Huawei sau ZTE. USF ofera subventii operatorilor din mediul rural pentru a construi infrastructura in zone greu accesibile. De asemenea, ofera finantare bibliotecilor si scolilor. Iar acum se cauta excluderea celor doua companii din acest program de subventii. Ceea ce nu ar trebui sa fie prea complicat. 

Zuckerberg apara deciziile controversate ale Facebook prin alte pretexte

Daca Facebook ar fi brutarie, Mark Zuckerberg ar fi cel mai bun la copt si vandut gogosi. Pentru celebrul mogul al internetului, acest lucru vine intr-o maniera cat se poate de naturala, nu are nevoia de a depune prea multe eforturi pentru a tine un discurs in fata unei multimi in care sa faca glume despre cum compania pe care o conduce nu mai are cea mai buna reputatie. Alte ori, angajatii lui tin sa-ti aminteasca ca Facebook e si un loc bun care a facut multe pentru utilizatorii sai, cu campanii de donatii, cu toate cele necesare unui portofoliu impecabil. Corporatie in domeniul tech care sa aiba portofoliul impecabil? Da, am inceput sa ma gandesc la scenarii science-fiction pentru un moment. Ideea e ca notorietatea Facebook in acest domeniu nu o poate avea mai nou nici o alta corporatie. Chiar daca Google colecteaza adrese de e-mail si tranzactii, chiar daca Apple este acuzata de politici de monopol si anti-concurenta. Poate doar Amazonul, care are probleme mult mai grave atunci cand vine vorba despre conditiile la care isi supun angajatii din depozite. Doar ca nu vor mai functiona mult timp, aparent, pentru ca Departamentul de Justitie al Statelor Unite s-ar fi sesizat si ar fi demarat o ancheta pe numele acestor corporatii.

Dar pana atunci sa vorbim despre noul scandal in care este implicata reteaua de socializare. Spun despre noul scandal ca si cum a devenit ceva complet natural pentru ei sa fie implicati in scandaluri in ultima vreme. Dupa cum s-ar putea sa stii, Zuck a luat decizia de a nu filtra eventualele minciuni ale politicienilor, desi dispune de filtre care sa depisteze masura in care o stire este sau nu falsa. Doar ca nu-si doreste sa utilizeze aceste filtre pe oamenii politici si este o masura prin care, practic, isi bate joc pe fata de toata comunitatea Facebook. Mai ales de cea din America, ei sunt mult mai implicati politic pe retelele de socializare fata de utilizatorii din alte tari. 

Normal, decizia a cauzat controverse in America, iar Zuckerberg a decis sa se apere in stilul caracteristic. Celebrul mogul a inceput sa utilizeze un limbaj “la sentiment”, declarand sus si tare ca Facebook a fost ideea lui dintr-un vis ca oamenii sa aiba fiecare in parte cate o voce dupa razboiul din Irak. Lasand la o parte faptul ca se contrazice singur prin faptul ca ofera un monopol oamenilor politici din acest punct de vedere, Zuckerberg a mai evocat tot felul de motive pentru creerea Facebook, in nenumarate randuri.

„Imi amintesc ca am simtit ca daca mai multe persoane ar fi avut o voce prin care sa-si impartaseasca experientele, poate ca lucrurile ar fi mers altfel. Acei ani de început mi-au modelat credinta ca acordarea unei voci a tuturor da putere celor neputinciosi si impinge societatea sa fie mai buna de-a lungul timpului”, spunea Zuckerberg. In primul rand, discursul nu are nici o legatura cu decizia. In al doilea rand… mai are rost sa spun ceva pe aceasta tema?

Zuckerberg apara decizia Facebook de a permite politicienilor sa se prezinte stiri false

Directorul executiv si co-fondatorul celor de la Facebook, Mark Zuckerberg, a aparat, in cursul zilei de joi, decizia retelei de socializare de a nu trimite discursuri sau stiri de la oameni politici catre botii fact-checkers (mecanismele care verifica autenticitatea unei anumite stiri), o miscare care este sustinuta mai ales de catre democratii din Statele Unite ale Americii. „Nu cred ca majoritatea oamenilor vor sa traiasca intr-o lume in care poti posta doar lucruri pe care companiile tehnologice le considera 100% adevarate”, a spus Zuckerberg in timpul unui discurs de aproape 40 de minute la Universitatea Georgetown. Nu stiu ce vor majoritatea oamenilor, dar e imposibil sa fie un favoritism atat de fatis in politica unei retele sociale care arata ca incearca sa-si spele reputatia patata de scandaluri. 

Observatiile evidențiaza abordarea controversata a retelei de socializare in privinta discursului politic, deoarece se pare ca aceasta incearca sa ajunga la un echilibru intre libera exprimare si combaterea dezinformarii in timpul alegerilor. Ceea ce e un lucru mai mult sau mai putin imposibil, avand in vedere faptul ca balanta tinde sa fie de o parte sau alta. De asemenea, ar putea creste tensiunile dintre Facebook si oamenii politici, pe masura ce incepe campania electorala pentru alegerile prezidentiale de anul viitor. Democratii si grupurile pentru drepturile civile au criticat rapid discursul lui Zuckerberg, argumentand faptul ca compania care detine reteaua de socializare nu si-a asumat greselile sale din trecut.

Zuckerberg a spus ca a le ofera utilizatorilor o voce si a include toata lumea in politicile companiei este un lucru esential pentru tot ceea ce creeaza, comentarii care vin ca urmare a criticilor potrivit carora compania sa detine prea multa putere asupra discursului social si politic (nimic fals pana in momentul de fata). El a sustinut ca rolul platformelor tehnologice este acela de a avea o putere „descentralizata” si a oferi tuturor in egala masura posibilitatea de a se exprima. Declaratie care vine in totala contradictie cu politica pe care directorul executiv al Facebook a adoptat-o pana acum.

„Oamenii nu mai trebuie sa se bazeze pe gardienii traditionali”, a spus Zuckerberg. „Cred de fapt ca povestea mult mai importanta este despre cat de mult aceste platforme au puterea descentralizata, punand-o direct in mainile oamenilor.”, a continuat CEO-ul de la Facebook. Da, e un lucru pe care Facebook nu-l realizeaza. De asemenea, Zuckerberg a respins cu vehementa ideea de a interzice reclame politice, argumentand ca acest lucru ar favoriza persoanele implicate si oricine ar alege mass-media. Dar este o idee pe care compania a luat-o in considerare acum ceva timp, a spus Zuckerberg.

Facebook s-a confruntat cu presiuni crescande pentru depune mai multe eforturi cu scopul combaterii dezinformarii, a discursului de ura si a altui tip de continut ofensiv pe cea mai mare retea de socializare din lume, care are 2,5 miliarde de utilizatori activi lunar. De asemenea, compania se confrunta cu acuzatii ca cenzureaza discursul conservator. Facebook a negat in mod repetat aceasta acuzatie.